Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a reunit din nou, marți dimineață, la Ploiești, pentru evaluarea rezultatele măsurilor împotriva răspândirii gripei și stabilirii unei noi strategii, în contextul evoluției epidemiei, la nivel național.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au anunțat că numărul îmbolnăvirilor este în scădere, comparativ cu săptămânile precedente. Conducerea Primăriei Ploiești a fost informată că până acum s-au derulat acțiuni de dezinfecție, dar și de dezinsecție și deratizare, în unitățile de învățământ, iar dezinfecție s-a făcut inclusiv în mijloacele de transport în comun.
De altfel, operatorul DDD din Ploiești anunța, săptămâna trecută, că va derula astfel de operațiuni, până pe 23 februarie, în clădirile instituțiilor publice din municipiu, dar și în troleibuze, autobuze și tramvaie (VEZI DETALII).
"S-au continuat triajele epidemiologice zilnice în unitățile de învățământ. Totodată, s-a urmărit dezinfectarea corespunzătoare a spațiilor și mobilierului școlar după fiecare ciclu de învățământ. Referitor la activitățile de Dezinsecție, Dezinfecție, Deratizare (DDD), realizate de către operatorul de servicii în acest sens la nivel municipal, în unitățile de învățământ, s-a stabilit ca, aceste activități să se desfășoare și în zilele lucrătoare, nu numai în perioada de weekend a săptămânii, cu respectarea procedurilor de lucru și instruirea reprezentanților unităților de învățământ privind activitățile ce se impun a se desfășura ulterior acestor acțiuni, respectiv aerisirea corespunzătoare a spațiilor de învățământ", au anunțat reprezentanții Primăriei Ploiești.
La nivelul municipiului Ploiești, substanțele folosite de operatorul de servicii DDD au avizele necesare pentru a fi folosite în siguranță, au dat asigurări autoritățile locale.