Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Curtea Constituţională a României a "acoperit" în această săptămână un subiect fierbinte, cel al pensiilor speciale, cu un altul la ordinea zilei, legat de amenzile aferente ordonanţelor militare, reclamă conf. univ. dr. Mihai Apostolache. Directorul Centrului de Studii și Cercetări Juridice și Socio-Administrative din cadrul UPG Ploiești, fost deputat de Prahova, spune că, pentru a-şi îndeplini în totalitate rolul de garant al respectării Constituţiei, CCR trebuie scoasă de sub apăsarea numirilor politice.

 

"Judecătorii Curții Constituționale ar trebui criticați pentru modul în care au acționat prin acoperirea unui subiect fierbinte (pensiile speciale) cu un alt subiect care a vizat amenzile aplicate pentru încălcarea restricțiilor din această perioadă dificilă prin care trecem și pentru faptul că, în cazul pensiilor speciale, au fost judecători în propria cauză, nu Curtea Constituțională în ansamblul ei", a notat Mihai Apostolache, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

"În afară de judecători, în Curtea Constituțională activează și magistrați-asistenti și alte categorii de personal care duc greul în această autoritate. Din acest motiv este incorect să fie atacă Curtea Constituțională ca întreg. Nu sunt de acord cu ideea desființării Curții Constituționale, întrucât aceasta este una dintre instituțiile-garantii, având rolul de a proteja actul fundamental de eventualele încălcări. Ceea ce trebuie desființat este calculul politic pe care și-l fac actorii implicati în desemnarea judecătorilor, care trebuie să țină seama de profesionalismul persoanei pe care o propun și nu de obediența acesteia", a mai trasmis directorul Centrului de Studii și Cercetări Juridice și Socio-Administrative din cadrul UPG Ploieșt. 

 
Back To Top