Categorie: Administraţie

Din 13 iulie, SGU Ploiești va începe ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe domeniul public al municipiului, conform unei informări transmise, vineri, de reprezentanții societății, în care sunt detaliate și situațiile în care va fi luată această măsură.

 

Ridicarea mașinilor se va face în conformitate cu prevederile HCL 410/2019, o hotărâre de Consiliul Local adoptată în octombrie anul trecut, care poate fi consultată aici.

"În conformitate cu art.8 al acestei hotărâri, angajații societății vor derula activități de ridicare a autovehiculelor:

- în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;

- în zona de acţiune a indicatorului «Oprirea interzisă»;

- în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia «Staţionarea interzisă»  şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;

- pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 metri;

- în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;

- în pante şi în rampe;

- în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia «Staţionare alternantă», în altă zi sau perioadă decât cea permisă, sau indicatorul cu semnificaţia «Zona de staţionare cu durată limitată» peste durata stabilită;

- staționarea, parcarea ilegală in parcările cu plată sau blocarea accesului in parcări;

- în maxim trei ore de la întocmirea notei de constatare care stabilește blocarea autovehiculului de către echipajul de blocări al Societății Comerciale Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L.;

- staționarea, parcarea pe locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități fără a respecta prevederile legale in vigoare;

- staționarea, parcarea în dreptul căilor de acces către instituții, proprietăți gospodărești, hidranți", au transmis reprezentanții SGU, în informarea emisă vineri.

Eliberarea vehiculului în curs de ridicare va fi taxată cu 220 lei, iar cea a vehiculului ridicat și depozitat în perimetrul amenajat pe str. Ghighiului va avea un tarif de 450 de lei. În acest al doilea ca, la suma amintită se adaugă o taxă de 91 lei pentru fiecare zi de depozitare.

Back To Top