Categorie: Administraţie

Autorităţile ploieştene intenţionează să consolideze clădirea de pe strada Romană care a găzduit fosta baie publică, închisă de mai bine de două decenii. Aceasta ar putea fi transformată în cămin social, după ce, anterior, conducerea Primăriei luase în calcul varianta de a amenaja o arhivă a municipiului.

 

Varianta cu arhiva pare să fi căzut, spune primarul Andrei Volosevici, anunţând că instituţia e în discuţi avansate pentru ca Parcul Industrial Ploieşti să treacă din subordinea Consiliului Judeţean în cea a administraţiei locale, cu tot cu clădirea în spatele sediului pentru a adăposti arhiva. În aceste condiţii, fosta baie publică ar putea primi o altă destinaţie, prima variantă formulată fiind cea de cămin de bătrâni.

„Intenţia iniţială a fost să ducem arhivele în acest spaţiu, însă ulterior au avansat discuţiile cu reprezentanţii Consiliului Judeţean pentru preluarea Parcului Industrial Ploieşti. În această situaţie, vom putea folosi arhiva parcului, acel spaţiu a fost special creat pentru asta, are vreo 6.000 de metri pătraţi. Acolo vom duce şi arhiva donată de către Radu Simionescu, adică toată arhiva de la Consproiect va fi dusă acolo, cuprinzând toate cărţile tehnice ale blocurilor, plus toate celelalte arhive ale Ploieştiului. În aceste condiţii, nu mai are rost să ne gândim la ducerea arhivei la fosta baie publică. O să vedem dacă nu cumva mergem pe varianta de amenajare a unui centru de bătrâni. Acum ecologizăm tot, expertiza este făcută, pare că imobilul nu are structura de rezistenţă grav afectată, nu e zguduit, ci pur şi simplu e dărăpănat”, a afirmat primarul Andrei Volosevici.

Clădirea în cauză are 343 de metri pătraţi şi e situată pe strada Romană nr. 81, la intersecţia cu strada Nucilor, având un teren aferent de 765 de metri pătraţi conform actelor, respectiv un pic peste 900 pe baza măsurătorilor. Cu mai bine de un secol în urmă, ea avea un vad semnificativ, care a scăzut, în mod firesc, odată ce reţeaua de alimentare cu apă a început să se extindă, ajungându-se până la închiderea totală. Imobilul a rămas în paragină, deşi prin 2002 şi încă o dată prin 2014 au existat încercări mai degrabă timide ale autorităţilor ploieştene de a-l valorifica într-un fel sau altul.

Back To Top