Primăria Ploieşti a anunţat că demarează, de sâmbătă, lucrări de reabilitare pe mai multe străzi din zona de nord a municipiului.
"Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că se vor executa lucrări de reparații/ întreținere în zona străzii Găgeni, de la intersecția cu strada Tabla Buții, strada Alexandru Depărățeanu, strada Radu de la Afumați, în data de 06 februarie 2021. Lucrările vor fi executate în baza contractului ce are ca obiect «Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări (cu excepția celor aflate în administrarea altor entități) aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban». Municipalitatea le mulțumește ploieștenilor pentru înțelegere și recomandă, pe cât posibil, utilizarea rutelor ocolitoare, în zona menționată", a anunţat Primăria, într-un comunicat de presă trimis astăzi.
Aceste lucrări echivalează, practic, cu începerea pe 2021 a programului de reparaţii curente la nivelul arterelor din Ploieşti.