Categorie: Administraţie

După un foarte lung şir de neînţelegeri, Primăria Ploieşti redobândeşte oficial patinoarul de lângă Sala Sporturilor "Olimpia". Autorităţile anunţă că au evacuat astăzi firma care l-a avut în concesiunetimp de aproape două decenii, punând în aplicare o sentinţă a instanţei.

Viceprimarul municipiului Ploieşti, Daniel Nicodim, a precizat că o comisie din partea administraţiei locale s-a prezentat astăzi la faţa locului, însoţită de un executor judecătoresc. "Comisia desemnată de municipalitate s-a prezentat astăzi, alături de executorul judecătoresc, pentru punerea în aplicare a sentinţei Curţii de Apel Ploieşti. Practic, firma care a gestionat în ultimii ani patinoarul a fost evacuată, iar din momentul în care va fi semnat procesul-verbal toate bunurile îi revin Primăriei", a declarat Daniel Nicodim.

Baza sportivă situată lângă Sala "Olimpia", în parcul oficial botezat "Regele Mihai I", urmează, foarte probabil, ţinând cont de natura activităţii, să fie predată în administrarea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti.

Terenul de aproape 10.000 de metri pătraţi, cu tot cu patinoarul şi instalaţiile propiu-zise, a fost dat în concesiunea firmei SC Bisoceanu & Idriceanu SRL, în toamna lui 2003. La câţiva ani distanţă, Primăria a reclamat că firma nu şi-a onorat obligaţiile asumate privind modernizarea bazei sportive, în timp ce reprezentanţii societăţii încercau să argumenteze că unele din cerinţe nu erau fezabile. Disputa a ajuns în instanţă şi, după o foarte lungă perioadă, autorităţile ploieştene au anunţat acum că au avut câştig de cauză.

Back To Top