Autorităţile locale au demarat o procedură de achiziţie pentru desemnarea unui nou operator care să se ocupe de marcaje rutiere şi mobilier stradal, după ce propria firmă a municipalităţii, SGU Ploieşti, a rămas fără obiectul de activitate în acest domeniu, pe motiv de incapacitate de a onora comenzile.
Dacă nu apar contestaţii şi blocaje, selecţia va fi gata într-un termen de aproximativ o lună din acest moment, a estimat viceprimarul Ploieştiului, Daniel Nicodim, ceea ce înseamnă că lucrurile ar putea începe să reintre în normal în acest domeniu după o lungă perioadă în care realizarea marcajelor stradale s-a făcut cu mare dificultate şi, în unele cazuri, cu consecinţe de râsu-plânsu.
"S-a demarat o procedură de achiziţie pentru realizarea marcajelor rutiere. Dacă merge totul normal, într-un termen de o lună sperăm să avem contractul semnat", ne-a declarat, astăzi, viceprimarul Daniel Nicodim.
Decizia de reducere a obiectului de activitate de la SGU a fost luată de Consiliul Local după ce societatea acumulase întârzieri foarte mari în onorarea comenzilor, indiferent că a fost vorba despre realizarea de marcaje pe şoselele din municipiu, montarea de indicatoare rutiere sau marcarea locurilor de parcare rezervate pentru persoane cu dizabilităţi. Potrivit unei informări prezentate de Direcţia Tehnic-Investiţii a Primăriei, au existat întârzieri de152, 168, 200 de zile, mergând până la una de 354 de zile.