Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Prefecţii şi subprefecţii instalaţi miercuri în funcţii de către Guvern au depus astăzi jurământul, într-o videoconferinţă organizată simultan pentru toate judeţele. În Prahova, prefectul Cristian Ionescu a fost menţinut, asumat oficial de PNL, în timp ce posturile de subprefecţi au fost ocupate de o persoană propusă de USR şi una de PNL.

 

Sunt primele echipe de conducere cu afiliere politică asumată oficial, după o schimbare de statut publicată recent în Monitorul Oficial, după ce, până acum, având calitatea de înalţi funcţionari publici, prefecţii şi subprefecţii nu aveau voie să aibă afiliere politică, deşi atribuţiile lor vizau, tot conform legii, fix punerea în aplicare a programului politic al Guvernului politic. Această modificare de statut explică şi de ce prefectul judeţului Prahova a fost eliberat din funcţie şi numit la loc, în aceeaşi şedinţă. Tot PNL a desemnat şi unul dintre cei doi subprefecţi, în persoane lui Alexandru Vane, membru al organizaţiei Câmpina.

Vane a lucrat în ultimii aproape zece ani în Agenţia pentru Finanţare Investiţiilor Rurale. "Din 2011 lucrez la Agenţia pentru Finanţare Investiţiilor Rurale, care se ocupă cu fonduri europene în mediul rural. Ca activitate, am fost axat pe componenta publică, adică pe primării, am făcut nenumărate vizite în ţară şi am văzut nenumărate investiţii şi idei pe care le putem propune şi la noi în judeţ. Din 2019 am fost detaşat la Oficiul Judeţean Prahova, după care am primit nominalizarea pentru funcţia de subprefect, o provocare pentru a putea implementa sistemul pe care îl are AFIR-ul, un sistem european, integrat, digitalizat sută la sută, poate reuşim şi în celelalte instituţii să facem ceva ca să nu mai fie nevoie de hârtii, cozi şi multe drumuri pe la ghişee", a declarat noul subprefect.

Cealaltă poziţie de subprefect a fost ocupată de Felix Bulearcă, membru USR Prahova. Acesta a anunţat că renunţă, automat, la mandatul de consilier judeţean câştigat în urma alegerilor din 2020. Bulearcă este de profesie inginer petrolist, iar din 1993 a lucrat la pompieri, avansând în interiorul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi ajungând ulterior să fie transferat la comandamentul naţional al IGSU, unde a coordonat Structura Naţională de Analiză şi Strategii Preventive, până la trecerea în rezervă, cu gradul de colonel.

"Am încredere în profesionalismul acestor doi domni, care cu siguranţă mă vor sprijini în continuare să ducem la bun sfârşit ceea ce facem de aproximativ un an de zile, să încheiem odată sociotelile cu această pandemie, să putem să revenim la viaţa de dinainte. Eu le mulţumesc anticipat pentru faptul că o să mă ajute în această activitate şi îi asigur că o să fac tot ce îmi stă în putinţă ca să îi sprijin, să facem o echipă unită", a transmis prefectul Cristian Ionescu.

Back To Top