Separat de proiectele europene care vizează intrpducerea gazelor în 40 de localităţi care nu au alimentare, Consiliul Judeţean Prahova pregăteşte şi un parteneriat cu alte 44 de oraşe sau comune, vizând extinderea reţelelor în zonele momentan neacoperite. Într-o şedinţă de îndată derulată joi, prin intermediul aplicaţiei informatice, autorităţile au aprobat realizarea în parteneriat a documentaţiilor tehnice.
Consiliul Județean Prahova a aprobat, la propunerea președintelui Iulian Dumitrescu, încheierea unui parteneriat între administrația publică județeană și 44 de primării pentru extinderea rețelei de distribuție de gaze naturale.
„Investițiile legate de alimentarea cu gaze naturale a localităților județului Prahova merg pe două direcții: înființarea de rețele noi, unde am depus deja un proiect pe fonduri europene pentru 9 localități și suntem aproape gata cu studiile pentru alte 31 de localități; și extinderea rețelei existente, unde vom realiza documentațiile tehnico - economice pentru 44 de localități. Racordarea la gaze va conduce la creșterea calității vieții prahovenilor”, a declarat Iulian Dumitrescu.
Extinderea rețelei de distribuție de gaze naturale vizează următoarele unități administrativ-teritoriale din Prahova: Albești Paleologu, Ariceștii Rahtivani, Bălțești, Bănești, Bărcănești, Berceni, Blejoi, Brazi, Brebu, Bucov, Ceptura, Cocorăștii Colț, Cornu, Drajna, Drăgănești, Dumbrava, Filipeștii de Pădure, Filipeștii de Târg, Florești, Gherghița, Gornet, Gura Vitioarei, Iordăcheanu, Lipănești, Mănești, Păcureți, Păulești, Plopu, Podenii Noi, Poiana Câmpina, Poienarii Burchi, Predeal Sărari, Provița de Jos, Provița de Sus, Puchenii Mari, Râfov, Scorțeni, Surani, Șirna, Telega, Târgșoru Vechi, Tinosu, Valea Călugărească și Breaza.