Poliția Locală Ploiești a revenit, din 28 martie, în subordinea Primăriei Ploiești, la mai bine de un an de când a intrat sub coordonarea Ministerului de Interne. Încă din primele 24 de ore, primarul Andrei Volosevici a mers în control.
Printr-o ordonanță de urgență, polițiile locale din țară s-au întors în subordinea primăriilor, după ce aproximativ un an polițiștii locali au fost coordonați de secțiile de poliție națională. Astfel, de duminică, 28 martie, Poliția Locală Ploiești se află din nou în subordinea Primăriei municipiului.
Potrivit ziarulincomod.ro, azi-noapte, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a făcut deja un control inopinat, urmărind cum se desfășoară serviciul în oraș. Edilul spune că nu a găsit nereguli, dar anunță totodată că vor exista și alte verificări nocturne, care vor viza atât activitatea Poliției Locale, cât și modul în care sunt asigurate diverse servicii publice.
Revenirea Poliției Locale în subordinea administrațiilor local a fost decisă întrucât, deși era coordonată de MAI, costurile cu această instituției erau suportate, în continuare, de autoritățile locale.