Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Autorităţile centrale au redactat un proiect de ordonanţă de Guvern privind schimbarea formulei de calcul pentru vânzarea apartamentelor ANL către chiriaşi, formulă care va duce la o reducere a preţurilor, după ce în 2020 se înregisztrase o creştere de până la 70% faţă de nivelul din 2019.

Prezent în această săptămână în Prahova, pentru verificarea unor investiţii derulate de CNI şi discuţii cu primarii, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a explicat că formula de calcul aplicată până acum a generat o creştere foarte mare în 2020 faţă de 2019 şi că proiectul pus în dezbatere publică urmează să regleze lucrurile, aducând preţurile mai aproape de nivelul de acum doi ani. El a explicat că se va lua în considerare şi nivelul chiriei plătite până acum de chiriaşi şi perioada în care aceasta a fost plătită. Noul proiect ar putea intra în vigoare în iulie, a mai estimat Cseke Attila.

Potrivit exemplelor date de ministrul Dezvoltării, un apartament ANL de 69 de metri pătraţi din Ploieşti, construit în 2012, a costat 106.000 de lei în 2019, 177.000 în 2020 şi ar urma să coste acum 177.000 de lei. În Sinaia, evoluţia preţurilor ar fi undeva la 118.000 de lei în 2019, 189.000 în 2020 şi 102.000 în 2021. În Vălenii de Munte, creşterea a fost de la 100.000 la 170.000 de lei, iar acum preţul ar urma să revină aproape de pragul din 2019.

 

Back To Top