Andrei Volosevici primarul municipiului Ploiesti
Categorie: Administraţie

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a avut joi, în cadrul unei conferințe de presă, prima reacție publică după votul de miercuri după-amiază, din ședința ADI Deșeuri, care a decis practic majorarea tarifului de salubritate în peste 30 de localităţi din Prahova.

Edilul a punctat că Ploieștiul are, în acest moment, două variante de acțiune: să rezilieze contractul de salubritate sau să iasă din ADI Deșeuri.

Andrei Volosevici a reamintit că fusese împuternicit de Consiliul Local Ploiești să se abțină de la vot, ceea ce a și făcut, la ședința de miercuri. Prin urmate, majorarea tarifului pentru ploieșteni a fost decisă de 14 comune și de Consiliul Județean.

La Ploiești va fi aplicat un tarif de salubritate de 16,39 lei/persoană/lună.

Back To Top