Andrei Volosevici primar Ploiesti
Categorie: Administraţie

Într-o conferință de presă desfășurată joi, la sediul Primăriei Ploiești, Andrei Volosevici a criticat activitatea mai multor instituții.

Astfel, primarul Ploieștiului și-a arătat nemulțumirea față de modul în care Consiliul Județean acționează pentru constituirea ADI Termie. “Lucrurile merg cu o viteză care nu este corectă”, a spus Volosevici (VEZI DETALII).

De asemenea, primarul Ploieștiului s-a declarat nemulțumit de sumele care i-au revenit municipiului, în urma rectificării de buget a Consiliului Județean Prahova: “Ploieștiul a primit un pic mai mult decât Vălenii de Munte, dar mai puțin decât Breaza”.

Nici Prefectura Prahova nu a scăpat de criticile primarului. Edilul a reclamat atitudinea adoptată de Prefectură și de Garda de Mediu, în plină criză a salubrității.

“Invit foarte serios anumite instituții să se trezească la realitate, să nu-și bată joc de 230.000 de ploieșteni”, a declarat Andrei Volosevici care, în contextual acestor declarații, a negat că ar exista un conflict între el și PNL.

Back To Top