Categorie: Administraţie

Suspiciune de incompatibilitate, în cazul unui consilier local din Prahova, care a lucrat simultan şi la Prefectură, pe un post de consultant.

Lucia Nicoleta Marghiolescu este, din anul 2020, consilier local în Consiliul Local al comunei Florești. Doar că, în același timp, este și consultant la Prefectura Prahova, ceea ce poate reprezenta în mod foarte clar o situație de incompatibilitate, în contextul în care legea prevede că funcția de consilier local este incompatibilă, printre altele, cu „calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv”.

De altfel, Lucia Nicoleta Marghiolescu, în declarația de avere depusă în calitatea de consultant la Prefectura Prahova, a menționat la rubrica venituri și indemnizația primită în urma exercitării mandatului de consilier în cadrul Consiliului Local Florești. Potrivit aceluiaşi document, aceasta a mai încasat venituri şi de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Prahova, ca mediator şcolar, dar şi de la Partida Romilor, ca expert accesare fonduri.

„Doamna Marghiolescu Lucia Nicoleta este consilier local în cadrul Consiliului Local Florești, dar nu avem cunoștință de faptul că ar fi angajată a Prefecturii Prahova”, a confirmat secretarul general al Primăriei Florești, Ruxandra Bucur. În schimb, surse din Prefectura Prahova au anunţat că persoana în cauză a avut un contract de consultant doar până la 31 august, iar acesta nu a mai fost prelungit de astăzi încolo. Consilierul local Lucia Nicoleta Marghiolescu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

„Nu sunt incompatibilă cu funcţia de consilier deoarece eu nu sunt încadrată în aparatul propriu, cu în Cabinetul Prefectului, care este o structură separată. Am fost încadrată din 15 iunie, pe un mandat de trei luni”, a declarat Lucia Nicoleta Marghiolescu.

Soţul doamnei, Ionel Marghiolescu, a candidat la alegerile locale din 2020 pe listele PSD pentru un mandat de consilier județean.

Back To Top