Consiliul Local Ploieşti a aprobat, ieri, noua organigramă a Primăriei, care aduce o creştere uşoară a numărului total de posturi, de la 378 la 383, cea mai vizibilă modificare fiind la Direcţia Tehnică.
Noua organigramă a Primăriei Ploieşti, aprobată ieri de Consiliul Local, prevede trei posturi de demnitari, pentru primar şi cei doi viceprimari, 276 de posturi de funcţionari publici şi 104 pentru angajaţi încadraţi ca personal contractual. La o împărţire între funcţiile de conducere şi cele de execuţie, observăm 38 de posturi în prima categorie şi 342 în cea de-a doua. Conform organigramei, primarul are voie să îşi angajeze şase consilieri personali la cabinetul său, fiecare viceprimar are dreptul la câte doi, iar administratorul public are dreptul la unul, lucru care era valabil şi în precedenta organigramă.
Cea mai importantă modificare adusă de cea nouă vizează Direcţia Tehnic-Investiţii, unde Biroul Mobilitate şi Trafic Urban a căpătat statut de serviciu, după ce a preluat în subordine Biroul Monitorizare Transport Public Urban, prevăzut cu un post de conducere şi trei de execuţie, care până acum funcţionase la Regia Autonomă de Servicii Publice.