Contractul cu Rosal se încheie în câteva zile, iar licitaţia pentru desemnarea unui nou operator nu are cum să fie gata mai devreme de noiembrie. În faţa unei crize, Consiliul Local Ploieşti a aprobat, astăzi, încredinţarea prin negociere fără publicarea unui anunţ de participare în SEAP, cu un contract estimat la 3,4 milioane de lei cu TVA până la finalul anului.
Forul legislativ local a fost convocat într-o şedinţă extraordinară, aprobând cu 17 voturi favorabile şi o abţinere un proiect de hotărâre prin care permite încredinţarea contractului pentru curăţenia căilor publice şi deszăpezire prin negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Votul a venit după ce, în deschiderea dezbaterilor, şefa de la Achiziţii din Primăria Ploieşti a declarat că licitaţia pentru desemnarea unui nou operator s-ar putea finaliza cel mai devreme în a doua parte a lui noiembrie, asta fără a mai lua în calcul eventuale întârzieri cauzate de noi contestaţii la atribuire, totul în condiţiile în care activitatea Rosal se încheie pe 16 septembrie.
Noul contract încredinţat prin negociere va avea o durată limitată, până la 31 decembrie 2021, urmând să se încheie de drept în momentul în care se finalizează licitaţia, iar estimarea de cost pentru această perioadă este de aproape 3,4 milioane de lei cu TVA.
Primarul Andrei Volosevici a anunţat în timpul discuţiilor că, pentru a evita speculaţiile, va invita la negociere cele două firme care au depus oferte la licitaţia pentru curăţenia căilor publice, argumentând că, tocmai prin înscrierea la licitaţie, acestea şi-au arătat interesul să lucreze în municipiu.