Categorie: Administraţie

Consiliul Local Ploieşti a aprobat astăzi o hotărâre de modificare a regulamentului privind parcările cu plată gestionate de SGU, cea mai importantă noutate fiind legată de posibilitatea ca, pe viitor, plata să poată fi făcută prin intermediul unei aplicaţii online, cu cardul.

Directorul SGU Ploieşti, Alin Dănilă, a explicat că societatea urmează să încheie un parteneriat cu o societate specializată, care să se ocupe de crearea aplicaţiei şi securizarea plăţilor. Iniţiativa vine, potrivit datelor publicate pe site-ul municipalităţii, din nevoia de introducere a unei "variante uşoare şi practice" pentru plata tarifului, completând variantele actuale, care înseamnă plată la casier-încasator, laparcometru sau prin sms.

Adoptată cu 21 de voturi favorabile şi 3 abţineri, hotărârea a mai inclus alte câteva modificări la acelaşi regulament, care simplifică procedura de obţinere a permisului de parcare pentru riverani, introducând un termen de 60 de zile în care pot fi depuse la dosar documente în curs de eliberare la momentul cererii iniţiale, respectiv care stabilesc condiţiile şi modalitatea în care firmele vor putea să închirieze locuri din parcările de pe domeniul public gestionate de SGU.

Back To Top