pasaje bariera bucuresti program anghel saligny
Categorie: Administraţie

Primăria Ploieşti va depune două cereri de finanţare, cu o valoare totală de aproape 23 de milioane de lei, în cadrul Programului de Investiţii "Anghel Saligny", derulat de Ministerul Dezvoltării.

Cele două proiecte pentru care autorităţile ploieştene vor să solicite fonduri guvernamentale vizează modernizarea Bulevardului Independenţei, pe de o parte, respectiv refacerea celor două pasaje pietonale de sub Bulevardul Bucureşti, pe de altă parte. Indicatorii tehnico-economici şi cererile de finanţare prin Programul "Anghel Saligny" au fost aprobate vineri de Consiliul Local Ploieşti.

Bulevardul Independenţei ar putea fi refăcut cu bani de la Ministerul Dezvoltării

Proiectul de modernizare a Bulevardului Independenţei este estimat la 15.1 milioane de lei cu tot cu TVA. Este vizat întregul tronson, pornind din dreptul pieţei din faţa Gării de Sud şi până la intersecţia cu strada Gheorghe Lazăr.

Totodată, Primăria a solicitat puţin peste 7,8 milioane pentru refacerea celor două pasaje pietonale subterane din Bariera Bucureşti. Informaţia vine în condiţiile în care, până acum, administraţia ploieşteană îşi asumase derularea acestui proiect din surse proprii. De altfel, pe finalul administraţiei Dobre şi fusese semnat un contract de execuţie, în valoare de 7,4 milioane, dar care n-a fost niciodată pus în aplicare. Întrebat ce se va întâmpla cu acel contract în scenariul în care proiectul va fi prins în Programul "Anghel Saligny", primarul Andrei Volosevici a dat de înţeles că se ia în calcul ajustarea sa, arătând că nu e obligatoriu ca acordul să fie reziliat.

Citiţi şi: Roberta Anastase (PNL): Programul Anghel Saligny este necesar pentru România

Back To Top