În mijlocul unei dezbateri naţionale despre programul de dezvoltare "Anghel Saligny" propus de liberali, senatorul de Prahova Roberta Anastase transmite un mesaj public în care militează pentru implementarea acestui program, arătând că acesta are menirea de a aduce investiţii din fonduri guvernamentale în proiecte de infrastructură vitale, de la canalizare şi apă curentă la gaze şi asfaltări.
"De ce este necesar programul Anghel Saligny?
• 57% dintre localități nu au canalizare.
• 29% dintre localități nu au apă curentă.
• 69% dintre localități nu au retele de gaze naturale.
• România are 20.000 de km de drumuri județene nemodernizate.
• România are 27.000 de km de drumuri comunale nemodernizate", a scris senatorul PNL, într-un mesaj publicat joi pe contul oficial de Facebook.
Anterior, Roberta Anastase mai transmisese un mesaj în care declara că "Programul Anghel Saligny e esențial pentru dezvoltarea localităților României" şi că "PNL nu cedează la amenințări și susține adoptarea lui în Guvern cât mai curând posibil".