Cumpărat de SC Hale şi Pieţe în 2012 şi până de curând închiriat către Trubunalul Prahova, fostul sediu PECO din Ploieşti ar putea fi transformat în sediu administrativ pentru mai multe societăţi sau structuri din subordinea municipalităţii.
Primăria Ploieşti vrea să transforme fostul sediu PECO, vacantat recent, în sediu administrativ pentru SC Hale şi Pieţe, SC Servicii de Gospodărire Urbană şi Regia Autonomă de Servicii Publice. Autorităţile argumentează că au propus măsura pentru a da o utilitatea imobilului rămas neutilizat, după ce au ajuns la concluzia că pe piaţa imobiliară nu există o cerere foarte mare în acest moment.
Fostul sediu PECO ar putea găzdui două societăţi şi o regie
Primarul Andrei Volosevici a argumentat, într-o declaraţie oferită astăzi, că o eventuală mutare sub acelaşi acoperiş a celor trei structuri subordonate le-ar permite ploieştenilor să-şi rezolve mai multe probleme dintr-un singur drum, în acelaşi timp eliberând o serie de spaţii. În acest context, sediul actual al SGU e luat în calcul pentru a găzdui Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE), în timp ce sediul administrativ al SC Hale şi Pieţe, situat lângă platoul Halelor Centrale, ar putea fi demolat ca să lase loc unei parcări supraetajate, parte dintr-un proiect mai amplu care vizează şi reconstruirea platoului.
Acum câteva luni, ştiind că fostul sediu PECO urma să rămână gol odată cu inaugurarea Palatului de Justiţie, autorităţile ploieştene anunţau că doresc să vândă clădirea, luând în calcul şi posibilitatea ca banii obţinuţi să fie folosiţi pentru cumpărarea Casei Căsătoriilor.
Mai multe detalii aici: Primarul Volosevici anunţă o nouă încercare de a cumpăra Casa Căsătoriilor
Fostul sediu PECO a fost cumpărat de SC Hale şi Pieţe la începutul mandatului Bădescu, pentru o sumă de aproximativ 900.000 de euro. La momentul respectiv, au existat acuze că societatea municipalităţii iroseşte banii pe o achiziţie fără o utilitate sau o nevoie clară. Ceea ce n-ar fi departe de adevăr, dacă ne gândim că, din 2012 şi până în prezent, societatea nu a utilizat clădirea pentru sine. În schimb, în anii în care a fost folosită de Tribunalul Prahova, chiria încasată a avut o contribuţie importantă pentru menţinerea pe plus a bugetului de la Hale şi Pieţe.