Delegația Ambasadei Franței în România, vizită oficială la Ploiești
Categorie: Administraţie

Conducerea Primăriei Ploiești a primit astăzi vizita oficială a unei delegații a Ambasadei Franței în România. La întâlnire au participat Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești, viceprimarii Magdalena Trofin și Daniel Nicodim, precum și administratorul public al orașului, anunță municipalitatea ploieșteană într-un comunicat de presă.

Delegația franceză, condusă de Julien Chiappone-Lucchesi, consilier pe probleme de cooperare și activități culturale în cadrul Ambasadei Franței în România, a fost însoțită de președintele Camerei de Comerț și Industrie a Județului Prahova, Aurelian Gogulescu și de directorul Alianței Franceze Ploiești, Steluța Coculescu.

Citește și: VIDEO NEWS A fost lansat traielerul oficial al producției “Ocolul Pământului în 80 de zile”. Filmările au avut loc și la Ploiești

Discuțiile s-au purtat într-un cadru cordial și s-au axat pe consolidarea relațiilor bilaterale franco-române, printr-o serie de acțiuni concrete, în principal în domeniul cultural. Reprezentanții Ambasadei Franței în România au apreciat ospitalitatea oferită de conducerea municipiului Ploiești și și-au exprimat dorința ca, prin intermediul unor proiecte comune, să se întărească relațiile de prietenie între cele două părți, mai ales că, de la 1 ianuarie 2022, Franța va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, iar acest context poate favoriza extinderea parteneriatelor la nivelul comunităților locale.

ambasada frantei ploiesti 1

Proiecte culturale comune

Conducerea Primăriei Municipiului Ploiești a evocat relațiile de prietenie existente, de-a lungul timpului, între Franța și România și a exprimat interesul față de propunerile de cooperare înaintate de delegația franceză. Totodată, s-a subliniat importanța continuării relațiilor economice și culturale cu partenerii francezi, care au oferit un sprijin constant orașului nostru, în diferite domenii de activitate. De asemenea, s-a menționat că se susține performanța culturală la nivel local, prin intermediul Teatrului „Toma Caragiu” și a Filarmonicii “Paul Constantinescu” și se intenționează să se pună în practică o serie de proiecte care vizează dezvoltarea infrastructurii pentru cultură.

ambasada frantei ploiesti 2

Back To Top