Categorie: Administraţie

Consilierii locali ploieșteni au aprobat, miercuri, reactualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrările de asfaltare a unor străzi din Cartierul Mimiu. În primă fază, lucrările vor viza trei dintre cele opt străzi prevăzute în proiectul din cadrul GAL - Ploiești.

 Proiectul, finanțat prin GAL - Ploiești, include lucrări de investiții pe 8 străzi din Cartierul Mimiu din Ploiești. Conform documentațiilor și discuțiilor din Consiliul Local, în primă etapă, vor fi asfaltate trei dintre cele opt străzi prevăzute în proiect.

Cele trei străzi prevăzute a fi asfaltate sunt Mimiului, Fabricilor și Brădetului, pentru care există intabulare efectuată și care sunt libere de sarcini. Alte cinci străzi vor face obiectul, potrivit anexei atașate proiectului de hotărâre, unei investiții viitoare, după definitivarea situației juridice și a documentelor de proprietate pentru acestea.

Back To Top