Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Cele patru familii din Bușteni care au rămas, săptămâna trecută, fără un acoperiș deasupra capului, din cauza unui incendiu violent, vor fi sprijinite să-și refacă locuința.  Primăria Bușteni a anunțat că oamenii au primit deja materiale de construcție, iar după ce lucrările vor fi gata camerele afectate grav vor fi mobilate.

Incendiul a izbucnit în noaptea de 18 martie și a cuprins acoperișul casei pe o suprafață de 80 mp, dar a afectat grav și camerele locuinței. Primăria Bușteni a anunțat, vineri, că familiile afectate au primit deja, grație sponsorizărilor atrase, materiale pentru reconstrucția acoperișului.

„Astăzi am fost din nou la locuința familiilor din cartierul Piatra Arsă, acoperișul casei fiind distrus în urma incendiului, iar camerele din interior grav afectate. Spre deosebire de data trecută, astăzi am putut vedea în ochii oamenilor speranța și credința că totul va reveni la normal, prin muncă totul va fi bine!

Așa cum am promis, ne-am ținut de cuvânt, familiile au primit astăzi material lemnos pentru reconstrucția acoperișului, iar după ce lucrările vor fi gata, concetățenii noștri vor primi mobilier nou pentru a reamenaja camerele afectate. Mulțumim sponsorilor cu inima mare, care au fost alături de noi și de această dată”, a precizat, pe Facebook, Primăria Bușteni.

Foto: sursă - Facebook - Primăria Bușteni

Back To Top