Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

pnrr fondul local ploiești
Categorie: Administraţie
  • Autoritățile locale pot solicita, de luni, fonduri pentru categoriile de proiecte incluse în componenta PNRR “Fondul Local”.
  • Pentru a asigura dezvoltarea echitabilă a localităților, în această schemă de finanțare sunt prevăzute sume prealocate, garantate pentru fiecare comună, oraș, municipiu care depune solicitări de finanțare pentru investițiile ce pot fi accesate.
  • În cazul Ploieștiului, suma prealocată se apropie de 12,5 milioane de euro, în timp ce un oraș are prealocată o sumă de 3.189.815 de lei.
  • Pentru o comună, suma prealocată este de  324.770 de euro.

Ghidul solicitantului pentru Fondul Local a fost publicat marți în Monitorul Oficial. De luni, 16 mai, autoritățile pot depune solicitările, pe platforma dedicată.

Aplicația digitală va fi deschisă, pentru familiarizare, astăzi, 11 mai, a spus ministrul Cseke Attila, menționând că solicitările depuse până pe 16 mai, ora 10:00, vor avea scopul de a familiariza beneficiarii cu platforma, iar încărcarea și accesarea Fondului Local se vor putea face doar după deschiderea oficială a apelurilor, din 16 mai. Cererile de finanțare pot fi depuse până pe 30 iunie, fondurile sunt prealocate pe fiecare categorie de UAT, dar fiecare categorie de investiție are un buget maxim, care nu poate fi depășit.

”Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanțează și reabilitarea termică și seismică a clădirilor publice și rezidențiale, cu un buget de 2,82 miliarde de euro, pentru care apelurile de proiecte au fost lansate în 1 aprilie, iar fondurile au fost accesate deja în proporție de peste 70%. Acum, cu o lună și jumătate înainte de termenul asumat, vom lansa și apelurile de proiecte pentru Fondul Local, altă componentă a PNRR gestionată de Ministerul Dezvoltării”, a declarat Cseke Attila.

Pentru a asigura dezvoltarea echitabilă a localităților, în această schemă de finanțare sunt prevăzute fonduri prealocate, garantate pentru fiecare comună, oraș, municipiu care depune solicitări de finanțare pentru investițiile ce pot fi accesate, a subliniat oficialul.

Suma prealocată este de 12.350.000 euro pentru municipiul București și 12.155.000 euro pentru fiecare sector în parte. Fiecare comună are o sumă prealocată în valoare de 324.770 euro, fiecare oraș poate accesa 3.189.815 euro, fiecare reședință de județ - 12.493.000 euro. Pentru municipi este prealocată o sumă de 4.193.550 euro.

Orașul Ploiești, fiind municipiu reședință de județ, poate solicita, așadar, pentru poiectele administrației locale, peste 12 milioane de euro, prin această compoenntă a PNRR.

VEZI ȘI: APH EXCLUSIV. Primăria Ploiești, record RUȘINOS: municipalitatea nu a depus niciun proiect de finanțare în prima etapă a PNRR (SURSE)

Potrivit reprezentanților MDLPA, din Fondul Local, comunitățile locale, cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, pot construi, la nivel național, în total 5.522 de locuințe pentru tineri și specialiștii din sănătate și învățământ, eficiente energetic, vor putea fi înnoite parcurile de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, pentru care se vor instala și 13.200 puncte de reîncărcare. De asemenea, se pot realiza 1.091 km de piste pentru biciclete.

VEZI ȘI: Primăria Ploiești vrea să achiziționeze 22 de autobuze electrice și stații de încărcare cu finanțare prin PNRR. Proiectele aprobate în Consiliul Local

 

Back To Top