creșă Ploiești
Categorie: Administraţie
  • Ministerul Dezvoltării a semnat contracte de execuție pentru construirea a încă șapte creșe, una dintre ele urmând să fie realizată la Ploiești.
  • Valoarea totală a celor șapte contracte este de aproape 100 de milioane de lei.

La Ploiești va fi construită o creșă cu o capacitate de  patru grupe (40 de locuri), a anunțat Ministerul Dezvoltării, după semnarea contractului de execuție. Același proiect tip va fi folosit și la Reșița.

Cu o săptămână în urmă, un alt contract de execuție, pentru o unitate de 40 de locuri, a fost semnat în urma aprobării unui proiect transmis de Câmpina, ce ar urma să fie implementat în cartierul Voila.

VEZI ȘI: A fost semnat contractul de execuție pentru o nouă creșă, la Câmpina

Obiectivele, incluse în Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, vor beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative, spațiu de joacă amplu, în aer liber, precum și panouri solare pentru un aport de energie din surse regenerabile.

 

Back To Top