Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

lucrări stradă ploiesti
Categorie: Administraţie
  • Strada C. T. Grigorescu din Ploiești intră în lucrări, vineri dimineață.
  • Timp de două zile, circulația în zonă va fi restricționată.

“Vineri, 29.07.2022, începând cu ora 07.30, se vor executa lucrări de reparații și întreținere pe strada C.T. Grigorescu. Activitățile respective vor fi derulate de către S.C. Coni S.R.L., în baza contractului subsecvent încheiat cu municipalitatea”, anunță un comunicat al Primăriei Ploiești.

VEZI ȘI: Lucrări de reparații pe străzi din Ploiești. Sunt recomandate rute ocolitoare

În  perioada  29.07.2022, ora  05:00 – 30.07.2022, ora  24:00, traseele  2, 36 și 305  vor  circula  deviat pe sensul  spre Vest, astfel: traseu  normal  până în Piața Victoriei, după  care  stânga,  pe  str.  Take  Ionescu, efectuând  stația  Take  Ionescu,  comună cu cea a traseelor 8 și 44b, stânga  strada  Rudului, dreapta strada Mărășești  și, de  aici,  ruta  cunoscută.

Foto ilustrație

Back To Top