- Hotărârea definitivă a instanței, de acum două zile, privind limita teritorială dintre Prahova și Dâmbovița, nu afectează dreptul la proprietate asupra celor două monumente naturale din Bucegi, Babele și Sfinxul. Punctul de vedere exprimat și de Prefecturii Prahova a fost detaliat de primarul orașului Bușteni, Mircea Corbu.
- Acesta a anunțat că există chiar un nou dosar în instanță, care să lămurească tocmai chestiunea dreptului de proprietate asupra monumentelor despre care Comuna Moroeni ar susține “în mod abuziv” că îi aparțin.
Primarul Mircea Corbu a publicat, pe pagina sa de Facebook, o postare amplă în care explică în ce a constat dosarul judecat până acum, în care s-a pronunțat definitive Curtea de Apel Pitești, dar și că există un nou proces privind dreptul de proprietate asupra monumentelor Sfinxul și Babele.
“Încă o moștenire defectuoasă de la fosta conducere. Din păcate oricât am încercat nu am mai putut remedia nimic în cadrul dosarului 4994/120/2015 privind limita teritorială a Orașului nostru cu Comuna Moroeni.
VEZI ȘI: Prefectura Prahova: Dâmbovița nu are drept de proprietate asupra monumentelor naturale Sfinxul și Babele
Însă luptăm în continuare pentru apărarea proprietăţii publice a orașului Buşteni asupra celor două Monumente naturale Sfinxul și Babele prin toate formele pe care legea ni le pune la dispoziție.
Dosarul soluționat de Curtea de Apel Pitești nr. 4994/120/2015 vizează delimitarea teritorială dintre cele două localități Buşteni și Moroeni și nu dreptul de proprietate asupra Monumentelor naturale Sfinxul și Babele drept stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1359/2001.
În cadrul dosarului 4994/120/2015 Comuna Moroeni a atacat această Hotărâre de Guvern susținând nelegalitate sa, însă această excepție a fost respinsă prin încheiere pronunțată în acest dosar rămasă definitivă”, a arătat edilul.
Mircea Corbu: Interpretarea comunei Moroeni este “nelegală”
Prin urmare dreptul de proprietate asupra Monumentelor naturale Sfinxul și Babele nu a fost în niciun caz stabilit în favoarea Comunei Moroeni.
Dimpotrivă, confirmarea acestui drept face obiectul unui alt dosar aflat pe rolul Curții de Apel Ploieşti, și anume dosarul nr. 754/42/2022.
Delimitarea dintre cele două localități, respectiv județe, nu afectează în nici un mod drepturile de proprietate anterior stabilite în mod legal.
În mod abuziv susține Comuna Moroeni faptul că prin această delimitare monumentele naturale trec în proprietatea lor, această interpretare fiind nelegală și contrară hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză.
Menționăm că limita teritorială a fost stabilită în baza unui raport de expertiză întocmit în anul 2017 anterior preluării mandatului de către actualul Primar.
Din păcate acest raport a prezentat multe deficiențe care însă nu au putut fi remediate din cauza faptului că ele trebuiau contestate la momentul efectuării raportului de expertiză. Raportul de expertiză a fost făcut prin vectorizare și nu a respectat hărțile IGFOT anterioare.
La momentul preluării dosarului de către actuala conducere a Orașului Bușteni întregul probatoriu fusese administrat în mod defectuos și procedural nu s-au mai putut încuviința probe suplimentare și un nou raport de expertiză.
Totodată menționăm că acest raport de expertiză a avut la baza un act de delimitare a cărui nelegalitate urmează a fi analizată în cadrul dosarului nr 754/42/2022 aflat pe rolul Curții de Apel, încă nesoluționat”, a subliniat Mircea Corbu.
Primar: “Orice încălcare a dreptului de proprietate, aspru sancționată”
“În concluzie Orașul Bușteni este în continuare proprietar al celor două monumente naturale Sfinxul și Babele, iar orice încălcare a dreptului de proprietate publică asupra acestora va fi aspru sancționată prin efectuarea tuturor demersurilor legale necesare”, a avertizat primarul din Bușteni, Mircea Corbu.
Dâmbovița susține că are, deja, Babele și Sfinxul
Precizările vin după hotărârea definitivă a Curții de Apel Pitești despre care președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a spus că este o “victorie” pentru județul său. “După ani întregi de procese, mă bucur să vă anunț că Sfinxul și Babele din Bucegi aparțin județului Dâmbovița!”, a declarat acesta.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană