Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

finanțare catinei
Categorie: Administraţie
  • Municipalitatea ploieșteană a semnat, astăzi, contractele de finanțare pentru două obiective sociale.
  • Aproape 2,4 milioane de lei, din fonduri nerambursabile, ajung la Ploiești pentru înființarea unui centru comunitar integrat.
  • Încă 4,75 de milioane de lei sunt asigurate, prin POR, pentru reabilitarea locuințelor sociale de pe Cătinei.

Cele două contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional, pentru două obiective de investiții de interes local, au fost semnate marți de autoritățile din Ploiești.

Primul contract,  în valoare de 2.375.750,00 lei, a fost încheiat pentru “înființarea unui centru comunitar integrat în vederea furnizării de servicii sociale și medicale pentru persoanele din teritoriul SDL (Strategia de Dezvoltare Locală) cu accent pe persoanele aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.”

Soluții pentru reducerea consumului de energie, la căminul social de pe Cătinei

Al doilea contract, ce presupune o finanțare de 4.745.705,44 lei, se referă  la îmbunătățirea condițiilor de locuit ale persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din ZUM (Zona Urbană Marginalizată) 4 - reabilitarea locuințelor sociale din cartierul Ploiești Nord, Bl .27A, Aleea Cătinei nr.3”. În cadrul reabilitării vor fi efectuate lucrări de eficientizare energetică a clădirii sociale și, totodată, operațiuni de diminuare a consumului de energie din surse neregenerabile prin instalarea de sisteme care valorifică energia din surse regenerabile, menționează Primăria Ploiești.

În ambele cazuri, investițiile trebuie finalizate până cel târziu la 31 decembrie 2023.

VEZI ȘI: Finanțare nerambursabilă de 7 milioane de lei, pentru investiții în cartierele sărace ale Ploieștiului

Back To Top