- În ultimele săptămâni, Poliția Locală Ploiești a făcut verificări în cartierul Radu de la Afumați, pentru a vedea în ce măsură proprietarii din această parte a municipiului au contracte de salubritate.
- După un rând de somații, instituția a trecut la aplicarea de amenzi.
Din 130 de proprietari controlați, peste 30 au fost amendați pentru că nu aveau contracte de salubritate și nici nu s-au conformat după ce au fost notificați de autoritățile ploieștene.
“În urma unui număr de 130 controale efectuate, polițiștii locali au întocmit 52 de somații prin care le-au comunicat proprietarilor obligativitatea pe care o au de a încheia contract cu operatorul autorizat în municipiul Ploiești, în vederea preluării deșeurilor menajere și asimilabile acestora, în caz contrar urmând să fie sancționați contravențional.
În termenul acordat, 20 de proprietari s-au conformat și au încheiat contracte de prestări servicii cu operatorul autorizat. După această dată, 32 de persoane fizice au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 44.000 lei - conform Cap. I, pct. 11 din H.C.L. nr. 34/2019”, a informat Poliția Locală Ploiești.
Citiți și: Peste 230 de călători TCE au fost amendați, în septembrie, de Poliția Locală Ploiești
Foto: Alina Popa via Facebook
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană