Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

asigurarea încălzirii
Categorie: Administraţie
  • Guvernul a aprobat, joi, instituirea unui program de sprijin pentru unitățile administrativ-teritoriale la nivelul cărora sunt funcționale sisteme de alimentare centralizată cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă.
  • Concret, este vorba despre decontarea unor sume, în limita bugetului și în ordinea solicitărilor venite din teritoriu.

Reprezentanții MDLPA spun că proiectul a fost inițiat pentru a se asigura continuitatea încălzirii în instituții publice, dar și în locuințele racordate în sistem centralizat.

”Am inițiat acest act normativ pentru a ne asigură că, în iarna care vine, populația, spitalele, unitățile de învățământ și celelalte instituții publice vor beneficia de încălzire, în contextul în care, la nivel internaţional, au crescut preţurile atât la energie electrică şi gaze naturale, cât și la alți combustibili utilizați pentru producerea de energie termică”, a precizat ministrul Cseke Attila.

Potrivit unei informări transmise de Minister, astăzi, pe acest subiect, “în baza estimărilor furnizate de autoritățile publice locale pentru asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sisteme centralizat și pentru stabilirea unui tratament egal între operatorii care produc energia termică pe bază de gaze naturale cu cei care utilizează cărbune, păcură sau biomasă, bugetul propus este de 250 de milioane de lei. Ministerul Dezvoltării va deconta, în limita sumelor alocate din bugetul de stat în acest scop, unităților administrativ-teritoriale, în ordinea solicitărilor, până la 50% din suma facturată pentru achiziția de cărbune, păcură sau biomasă (inclusiv TVA), realizată în perioada octombrie 2022 - martie 2023 de către producătorul de energie termică. În vederea asigurării finanțării proporțional cu nevoia lunară de combustibili pentru producerea energiei termice pentru perioada octombrie 2022 - martie 2023, solicitanții vor transmite la MDLPA, odată cu prima cerere, și informații privind cantitățile lunare estimate de combustibil utilizat, precum și valorile estimate aferente acestor cantități. În funcție de disponibilitățile financiare aflate în bugetul MDLPA și pentru a asigura o alocare proporțională tuturor beneficiarilor, sumele solicitate se vor aloca prin ordin de ministru, inclusiv în tranșe, astfel încât să se asigure o finanțare lunară a tuturor beneficiarilor”.

Citiți și: Primăria Ploiești primește cereri pentru ajutorul în vederea asigurării încălzirii locuințelor

În sezonul rece 2021 – 2022, MDLPA a virat 360,9 milioane de lei către autoritățile locale la nivelul cărora funcționează sisteme centralizate de alimentare cu energie termică, pentru achiziția de combustibil, gaze naturale sau păcură. După finalizarea acestui program, au intrat în vigoare prevederile OUG 27/2022, care plafonează prețul final facturat de către furnizorii de gaze naturale la 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru producătorii de energie termică. “Astfel, în sezonul rece 2022-2023, Ministerul Dezvoltării asigură sprijin în acest an localităților care au sisteme de alimentare centralizată cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă”, mai arată comunicatul MDLPA potrivit căruia 16 unități administrativ-teritoriale sunt potențiali beneficiari ai acestui program.

Back To Top