Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

proiect iluminat ploiesti
Categorie: Administraţie
  • Ploieștiul va primi fonduri pentru un nou proiect care vizează modernizarea sistemului de iluminat public.
  • Este vorba despre aprobarea unei cereri transmise de municipalitate, în cadrul unui program AFM, care vizează axa nord-sud a municipiului.

Proiectul „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în Municipiul Ploiești",în valoare de 6.051.518 lei, TVA inclus, a fost depus de administrația locală în cadrul programului național de finanțare nerambursabilă Iluminat public – sesiunea august 2022, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu. Odată aprobată solicitarea municipalității, următoarea etapă va fi semnarea contractului de finanțare.

“Scopul programului îl reprezintă îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu surse LED, care să determine o eficiență energetică ridicată și poluare luminoasă minimă.

Obiectivul programului vizează modernizarea sistemelor de iluminat public, prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente, cu un consum ridicat de energie electrică, cu un tip de corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în situațiile în care stâlpii de pe tronsonul analizat nu sunt echipați cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncționale), extinderea sistemului de iluminat existent, precum și achiziționarea și instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiții”, menționează Primăria Ploiești.

Citiți și: AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE PENTRU MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC PE TRASEELE 101 ȘI 102

Investiția se referă la crearea unui sistem de iluminat public, cu surse de lumină tip LED și sistem de telegestiune, pe traseul Piața Mihai Viteazul - Bulevardul Republicii - Piața Eroilor - Bulevardul Independenței - Gara de Sud  - parțial Bulevardul București către Gara de Sud.

“Beneficiile principale oferite de iluminatul public cu surse de lumină tip LED și implicit, de sistemul de telegestiune sunt de ordin economic (reducerea consumului de energie și al costurilor), tehnologice (durabilitate, estetică și calitate superioară a luminii), dar și sociale (mai prietenos cu mediul înconjurător și siguranță rutieră sporită)”, se arată în comunicatul de presă transmis marți de Primăria Ploiești.

Back To Top