Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Colegiul de Artă “Carmen Sylva”
Categorie: Administraţie
  • Spațiile de care dispune în prezent Colegiul de Artă din Ploiești nu mai sunt de ajuns pentru organizarea activităților specifice acestui liceu vocațional, reclamă conducerea unității de învățământ într-o adresă către Primărie.
  • Autoritățile locale au în vedere atragerea de fonduri europene, pentru realizarea unor investiții majore care să rezolve situația.
  • Planurile nu se vor concretiza, însă, în viitorul apropiat, dat fiind că sunt în faza căutării unei firme care să facă studiul de fezabilitate.

Primăria Ploiești a lansat procedura pentru atribuirea contractului în baza căruia va fi elaborat studiul de fezabilitate aferent proiectului pentru Colegiul de Artă “Carmen Sylva” ce ar putea primi finanțare prin POR 2021 – 2027. Până la obținerea fondurilor europene mai este, însă, cale lungă.

Deocamdată, municipalitatea a lansat o procedură de achiziție pentru contractul cu o valoare estimată de 45.000 de lei, fără TVA, printr-un anunț care include și o clauză suspensivă : “Încheierea contractului de achiziţie publica este condiţionată de includerea prevederii bugetare aferente în bugetul local al Municipiului Ploieşti, semnarea contractului fiind posibilă doar în situaţia în care se respectă dispoziţiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice. În cazul în care, indiferent de motive, includerea prevederii bugetare nu se realizează în termen de 60 de zile de la depunerea ofertelor, Autoritatea Contractantă va aplica prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 98/2016, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziţie publică. Ofertanţii din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condiţiei suspensive de mai sus, asumându-şi întreaga răspundere în raport cu eventualele pierderi pe care le-ar putea suferi în situaţia descrisă”.

Citiți și: CURSURI GRATUITE LA COLEGIUL DE ARTĂ “CARMEN SYLVA” PLOIEȘTI, ÎNAINTE DE ÎNSCRIEREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

Presupunând că totul va decurge ca la carte, odată desemnată firmă câștigătoare, aceasta va avea la dispoziție 40 de zile să elaboreze studiul de fezabilitate în funcție de care proiectul poate trece în etapa următoare.

Back To Top