Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

contract lucrări bulevardul independenței
Categorie: Administraţie
  • Bulevardul Independenței va intra în lucrări de reparații și modernizare, în cadrul unui proiect finanțat prin PNI "Anghel Saligny".
  • Administrația locală a semnat, luni, contractul de execuție și a furnizat detalii cu privire la intervențiile care vor avea loc în următoarele săptămâni, între Gara  de Sud și intersecția cu str. Gh. Lazăr.

Intervențiile vor fi derulate de Asocierea Omega Star Sistems S.R.L. & Terra Strade Total Construct S.R.L. & Oyl Company Holding AG S.R.L., în baza contractului semnat astăzi cu Primăria Ploiești, având ca obiect "Lucrări de execuție pentru obiectivul de investiții Modernizare Bulevardul Independenței (tronson cuprins între sensul giratoriu Gara de Dud și strada Gh. Lazăr)".

Valoarea contractului este de 16.572.079,50 lei, fără TVA, iar durata de execuție este de 3 luni, menționează un comunicat al administrației locale.

În cadrul conferinței de presă organizate astăzi, primarul Andrei Volosevici a vorbit despre lucrările care vor avea loc pe cea mai importantă arteră de circulație din zona de sud a Ploieștiului și ce impact vor avea asupra traficului din oraș. Declarațiile pot fi urmărite AICI.

Citiți și: ÎNTÂLNIREA VOLOSEVICI-CIOLACU-NANU, PRIMELE EFECTE: PLOIEȘTIUL PRIMEȘTE BANI PENTRU REFACEREA BULEVARDULUI INDEPENDENȚEI

Potrivit detaliilor furnizate de municipalitate, obiectivele specifice ale acestui proiect sunt:
* modernizarea bulevardului;
* ameliorarea accesului la rețeaua de străzi, obiective de importanță socială, obiective turistice de importanță națională sau alte obiective economice;
* sprijinirea activităților economice, comerciale și turistice, prin dezvoltarea unei infrastructuri minimale;
* ameliorarea calității mediului și diminuarea surselor de poluare;
* asigurarea continuității transporturilor și fluidizarea circulației pentru toate categoriile de vehicule;
* asigurarea vizibilității;
* sporirea siguranței circulației.

"Prin acest proiect se va realiza un drum cu două benzi de circulație, cu structură rutieră nouă, modernizare guri de scurgere, borduri, peroane stații autobuz, platformă betonată stații de autobuz.
Lucrările proiectate constau, în principal, în:
* Demolarea elementelor existente din beton;
* Frezarea straturilor asfaltice existente pe strada pe care se reface îmbrăcămintea asfaltică;
* Repararea defecțiunilor de tipul burdușirilor și a refulărilor de margine;
* Realizarea unei îmbrăcăminți bituminoase în 3 straturi (5 cm strat de uzură și reprofilare, 6 cm strat de legătură, 8 cm strat de bază);
* Amenajarea de borduri noi la marginea drumului și înglobarea gurilor de scurgere în acestea", se mai arată în comunicatul citat.

Back To Top