Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

lucrari bulevardul independenței
Categorie: Administraţie
  • Se reiau lucrările pe Bd. Independenței, la trei luni de la sistarea acestora, după cum reiese dintr-un anunț transmis de TCE Ploiești, privind traseul troleibuzelor, valabil din 28 martie.
  • Primăria Ploiești nu a emis, deocamdată, nicio altă informare pe acest subiect.
  • Lucrările au fost sistate la finalul anului trecut, pe primul tronson modernizat, înainte de turnarea stratului de uzură, iar pe al doilea tronson ele nici măcar nu au început.

TCE Ploiești a anunțat că de joi, 28 martie, troleibuzele vor circula pe traseu scurt, până la Hale, din cauza reluării lucrărilor pe Bd. Indepenenței. „Începând cu data de 28.03.2024, ora 5.00, traseele de troleibuze 44 și 202 vor avea ruta scurtată până la Hale Coreco, din cauza începerii lucrărilor de finalizare a asfaltării pe Bulevardul Independenței. Pe durata lucrărilor respective, pe strada Vasile Milea se repune în funcțiune, cu caracter temporar, stația denumită “Parc Toma Socolescu”, care va fi folosită de către troleibuze pentru debarcare în centrul civic”, se arată într-o informare transmisă de societatea de transport public.

Primăria Ploiești nu a făcut deocamdată niciun alt anunțt oficial, cu privire la acest intervenții. Cel mai probabil, deocamdată este vorba despre pregătirea zonei. În această dimineață, la capătul dinspre Gara de Sud, a început demontarea cablurilor de troleibuz.

În decembrie anul trecut, lucrările derulate pe tronsonul Gara de Sud - intersecția str. Bobâlna au fost sistate, înainte de turnarea stratului de uzură, în condițiile în care, la acel moment, ele ar fi trebuit să fie finalizate pe tot bulevardul. Motivul invocat de administrația ploieșteană a fost de starea vremii. O lună mai târziu, primarul Andrei Volosevici explica faptul că „decizia a fost de a nu pune stratul de uzură pe o vreme ce nu permite lucrul acesta și nu oferă calitate, asta este logica pentru care s-a decis ca lucrurile să se facă, tehnic, atunci când trebuie, ca să nu avem o problemă cu acest obiectiv de investiții ce n-a fost atins de 100 de ani. Depinde de vreme. În momentul în care vremea îmi permite să torn, într-o singură zi sau într-un singur weekend va fi turnat de la A la Z. Dar în momentul în care am ploaie, îngheț, dezgheț (...) Cred că ploieștenii își doresc să fie o lucrare de calitate și să nu mai lucrăm la ea peste un an, doi, trei, cinci, șapte că ne grăbim să facem un lucru”.

Citiți și: LUCRĂRI ÎNTÂRZIATE, PE BULEVARDUL INDEPENDENȚEI. ROBERTA ANASTASE ÎI CERE LUI VOLOSEVICI EXPLICAȚII PENTRU TERMENUL ASUMAT, DAR CARE A FOST DEPĂȘIT

Proiectul integral prevede modernizare și pe tronsonul cuprins între intersecția cu str. Bobâlna și cea cu str. Gheorghe Lazăr (în zona Poștei Centrale). Pe această porțiune nu s-a intervenit deloc, deocamdată. Singurele detalii referitoare la această parte a modernizării au fost oferite tot atunci de Volosevici, care susținea că ar urma să fie desființată, de exemplu, insula din dreptul stației TCE Poșta Mare.

Back To Top