Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

csm ploiești gimnastică ritmică
Categorie: Administraţie
  • Criza de la CSM Ploiești, declanșată de directorul Dan Burghelea prin hărțuirea permanentă a secției de Gimnastică Ritmică, a atins apogeul vineri.
  • O adresă datată 28 iunie 2024 anunță suspendarea activității secției amintite, invocând lipsa unui antrenor, după ce antrenoarei Simona Puiu i-a fost pus în față un contract cu indemnizația diminuată fără justificări clare.

„CSM Ploiești, persoană juridică de drept public, organizată sub autoritatea Consiliului Local Ploiești, reprezentată legal prin director Burghelea Daniel Irinel, prin prezenta vă comunicăm că începând cu data de 01,07.2024, activitatea secției Gimnastică Ritmică se suspendă, până la angajarea unui antrenor”, scrie în adresa semnată de directorul CSM, Dan Burghelea, și șeful Biroului Strucutră Sportivă, Mihai Albu, datată 28 iunie.

Conducerea clubului sportiv i-a diminuat indemnizației antrenoarei Simona Puiu, iar aceasta a refuzat să semneze noul contract, pentru 2.500 de lei. Simona Puiu acuză abuzuri ale conducerii Clubului Sportiv Municipal, arătând că noul contract ciprinde o indemnizație stabilită fără negociere și în baza unor evaluări subiective, argumentând că la nivelul CSM nu există proceduri pentru acestea.

Citiți și: ȘIRUL ACUZAȚIILOR ÎMPOTRIVA CSM PLOIEȘTI. SECȚIA DE GIMNASTICĂ RITMICĂ, HĂITUITĂ DE OAMENII LUI VOLOSEVICI

Gimnastica Ritmică este una dintre cele mai premiate secții ale Clubului Sportiv Municipal Ploiești, cu zeci de medalii obținute anual, rezultate cu care, de altfel, CSM Ploiești nu ezită să se mândrească în mod constant, în comunicatele de presă și pe rețelele de socializare.

Update. MICILE GIMNASTE ALE CSM CÂȘTIGĂ AUR, ARGINT ȘI BRONZ, LA CAIRO, ÎN ZIUA ÎN CARE CONDUCEREA CLUBULUI A ANUNȚAT CĂ SUSPENDĂ ACTIVITATEA SECȚIEI

Update. PRIMELE REACȚII PUBLICE DUPĂ SUSPENDAREA SECȚIEI DE GIMNASTICĂ DE LA CSM PLOIEȘTI. ANASTASE CĂTRE VOLOSEVICI ȘI POLIȚEANU: „DAȚI-L AFARĂ ÎN 5 MINUTE PE BURGHELEA”

adresa simona puiu

Back To Top