- Aleșii locali ploieșteni se reunesc, joi, în ședință extraordinară, pentru discutarea unui proiect privind eșalonarea datoriilor acumulate de ACS Petrolul 52 către Clubul Sportiv Municipal Ploiești.
- Este vorba despre sume neplătite pentru închirierea stadionului „Ilie Oană”, la care se adaugă și majorări.
Proiectul de hotărâre se referă la o datorie de 1.031.822 de lei, calculată până la 22 iulie, pe care ACS Petrolul 52 o are către CSM, reprezentând 924.818 lei debit curent și peste 100.000 de lei majorările aferente. Suma restantă provine din închirierea stadionului „Ilie Oană” pentru disputarea meciurilor considerate pe teren propriu și pentru anternamente, respectiv din închirierea de spații pentru organizarea conferințelor de presă, sediu administrativ și magazin de prezentare.
„Eșalonarea se acordă pe o perioadă de 24 de luni, începând cu luna august 2024 până în luna iulie 2026 inclusiv, în rate lunare” de aproximativ 43.000 de lei, arată proiectul.
Practic, este vorba despre o reeșalonare, după cea aprobată în februarie, când suma restantă era de aproape 650.000 de lei, cu tot cu majorări. La momentul respectiv, exista riscul ca, din cauza acestei situații, Petrolul să nu primească licența.
Citiți și: ACS PETROLUL 52 A OBȚINUT EȘALONAREA DATORIILOR ACUMULATE DIN NEPLATA CHIRIEI LA STADION
De altfel, și de această dată, referatul de aprobare atașat proiectului arată că „echipa de suflet a ploieștenilor face, în această perioadă, eforturi pentru păstrarea licenței de participare și în Sezonul 2024 - 2025 al Superligii Naționale de Fotbal, iar pentru ducerea la îndeplinire a acestui demers are nevoie și de eșalonarea datoriei către Clubul Sportiv Municipal Ploiești, în regim de urgență”.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană