- Șase candidați s-au înscris la concursul organizat de Primăria Ploiești pentru funcția de director la Clubul Sportiv Municipal Ploiești.
- Cu o zi înainte de proba scrisă, municipalitatea a anunțat că aceasta a fost amânată și a publicat un nou calendar.
Toate cele șase dosare depuse în vederea înscrierii la concursul pentru postul de director al CSM Ploiești au fost admise, într-un singur caz existând o mențiune referitoare la prezentarea cazierului judiciar. Cu toate acestea, cu o zi înainte de proba scrisă, care ar fi trebuit să aibă loc marți, 13 august, Primăria a anunțat că amână testarea.
„Primăria Municipiului Ploiești amână susţinerea probei scrise pentru candidaţii declaraţi «admis» la selecţia dosarelor la concursul organizat pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a postului de conducere de natură contractuală vacant de director la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, în data de 03.09.2024 ora 10.00 cu următorul calendar de desfasurare a concursului:
Proba scrisă – 03.09.2024 ora 10.00;
Afișarea rezultatelor obtinute la proba scrisă - 03.09.2024 – 04.09.2024;
Depunere contestații privind rezultatul probei scrise - 04.09.2024 – 05.09.2024;
Afișarea rezultatelor la solutionarea contestațiilor depuse privind proba scrisă – 05.09.2024 – 06.09.2024.
Interviul – 09.09.2024 ora 11.00;
Afișarea rezultatelor obținute la interviu - 09.09.2024;
Depunere contestații privind rezultatul interviului - 10.09.2024;
Afișarea rezultatelor la soluționarea contestațiilor depuse privind interviul - 11.09.2024.
Afișarea rezultatelor finale ale concursului – 11.09.2024” este anunțul publicat pe site-ul municipalității.
Informarea precizează că „amânarea susţinerii probei scrise s-a facut în baza prevederilor art.63 lit. «a» şi art.64 din Hotărârea Guvernului nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare”.
În prezent, postul este ocupat de Daniel Burghelea, pensionar MAI, numit din funcția de consilier personal al primarului Andrei Volosevici. Demisia lui Burghelea a fost solicitată în repetate rânduri, în ultimele luni, din cauza tensiunilor dintre conducerea CSM Ploiești și secția de Gimnastică Ritmică, a cărei activitate este suspendată de mai bine de o lună.
Citiți și: Primele reacții publice după suspendarea secției de Gimnastică de la CSM Ploiești. „Dați-l afară în 5 minute pe Burghelea”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană