- Edilul șef al municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, a depus o plângere la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova împotriva lui Cristian Ganea, directorul ADI Prahova, și a solicitat demararea unei cercetări, conform legii.
- Polițeanu consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu, conform art. 297 din Codul Penal.
În luna decembrie, printr-o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, s-a aprobat retragerea Municipiului Ploiești din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova”, pe motiv că această structură comunitară nu și-a îndeplinit propriile obligații, conform Statutului acestei structuri comunitare. „Administrația publică ploieșteană a solicitat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova” să predea bunurile ce îi revin Municipiului Ploiești, conform contractului, acestea incluzând platformele gospodărești și terenurile aferente. Reprezentanții ADI Deșeuri Prahova nu au dat, însă, curs notificărilor scrise ale autorității publice ploieștene, în vederea predării – primirii acestor bunuri”, se arată într-un comunicat al Primăriei Ploiești.
Noul operator de salubritate al municipiului Ploiești, căruia i s-a atribuit contractul de delegare a serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor, necesită punerea la dispoziție, în stare corespunzătoare, a acestor platforme gospodărești și a terenurilor aferente acestora.
„Refuz abuziv”
De asemenea, pentru implementarea de către Municipiul Ploiești, în bune condiții, a proiectului„Construirea de insule ecologice digitalizate tip 1 – insulă ecologică supraterană încasetată în Municipiul Ploiești” este necesară predarea de către asociația amintită a tuturor platformelor gospodărești și a terenurilor aferente.
“Considerăm abuziv refuzul de a preda platformele gospodărești și terenurile aferente acestora, drept pentru care am solicitat conducerii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova să ia măsurile legale care se impun”, a declarat, în acest context, primarul Mihai Polițeanu.
Citește și Scandalul salubrității. ADI Deșeuri Prahova, subiectul unor sesizări penale
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană