Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

mihaela rus director teatru ploiesti
Categorie: Administraţie
  • Comisia special constituită a admis contestația Mihaelei Rus față de rezultatul evaluării sale ca director al Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești.

 Mihaela Rus va fi evaluată din nouă, după ce comisia a admis contestația formulată de aceasta, în privința procedurii prin care a fost notată.

Rus obținuse notă sub pragul de minim 8, ceea ce o obliga să plece din funcție.

Rezultatul a stârnit revolta multora dintre colegii din teatru.

Citiți și: Actorii Teatrului Toma Caragiu, protest pentru susținerea directorului Mihaela Rus. Primarul Polițeanu: „Nu am intervenit și nici nu am de gând să intervin în procesul de evaluare”

Potrivit unui anunț publicat de vicele Alexandru Săraru, procedura a fost „viciată”, astfel că evaluarea va fi reluată. Acesta a cerut ca Primăria Ploiești să precizeze clar cine este responsabil de situația creată. Tot Săraru este cel care, săptămâna trecută, inclusiv în contextul acestui scandal, a propus ca Teatrul 1Toma Caragiu” să fie preluat de Consiliul Județean Prahova.

Citiți și: Alexandru Săraru, viceprimar Ploiești: „Fac apel la președintele CJ Prahova să preia Teatrul Toma Caragiu”

Contestația Mihaelei Rus a fost analizată de o comisie formată de oameni din administrația locală, fiind un demers care a atacat procedura evaluării.

 

 

 

Back To Top