-
Venit la Ploiești în calitate de consilier personal al primarului Mihai Polițeanu, Cristian Pleșa este noul administrator public al municipiului, în locul lui Sorin Dumitrașcu.
Cristian Pleșa a fost adus de actualul primar drept consilier personal pe fonduri europene și proiecte de finanțare. Acesta îl înlocuiește acum pe Sorin Dumitrașcu, în funcția de city manager, potrivit unui anunț oficial al municipalității.
Reprezentanții Primăriei menționează că noul administrator public al Ploieștiului are peste 12 ani de experiență în cooperare internațională, fiind specializat în accesarea și implementarea proiectelor cu finanțare externă. Potrivit sursei citate, acesta este expert în coordonarea și managementul proiectelor, cu contribuții semnificative în derularea inițiativelor Consiliului Europei în România.
Pleșa este absolvent al Universității din Craiova, cu studii postuniversitare în Comunicare și Relații Publice și Diplomă de Înalt funcționar public la Institutul Național de Administrație (INA) și a fost director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
„Primăria Municipiului Ploiești îi mulțumește domnului Sorin Dumitrascu pentru activitatea desfășurată în ultimul an, pentru dedicare, profesionalism și contribuția adusă în procesul de redresare administrativă și financiară a orașului”, se încheie comunicatul municipalității.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană