- Anunțat marți dimineață ca fiind agreat de principalele grupuri politice din Consiliul Local Ploiești, creditul de 50 de milioane de euro pentru achiziția de tramvaie noi și refacerea depoului a fost amânat pentru vineri.
- Decizia a venit după o pauză consultări îndelungată, la cererea viceprimarului Alexandru Săraru.
La doar câteva ore după ce primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, anunța public existența unui consens politic pentru contractarea unui credit de 50 de milioane de euro, proiectul a fost amânat pentru vineri.
Acordul de dimineață
Marți, la ora 11.00, la sediul Primăriei Ploiești, Mihai Polițeanu a susținut o conferință de presă în care a anunțat că principalele grupuri politice reprezentate în Consiliul Local și-au exprimat acordul pentru contractarea creditului necesar achiziției a 20 de tramvaie noi și pentru refacerea depoului. „Avem acordul și angajamentul principalelor grupuri politice reprezentate în Consiliul Local pentru achiziția a 20 de tramvaie noi. Rămâne în discuție, din punctul PSD de vedere, dacă marți va fi votat proiectul sau spre finalul săptămânii. Trebuie votat în această săptămână, deoarece ne așteaptă Banca Europeană de Investiții”, a declarat primarul Mihai Polițeanu.
Prorogarea de la prânz
La trei ore distanță, consilierii locali au fost convocați într-o ședință extraordinară, în cadrul căreia proiectul urma să fie dezbătut și votat. Încă de la început au apărut primele semne de incertitudine. Deși figura pe poziția a treia pe ordinea de zi, proiectul creditului a fost mutat ultimul, la solicitarea primarului. Când s-a ajuns, în cele din urmă, la proiectul privind creditul, Mihai Polițeanu a prezentat detaliat condițiile financiare și calendarul asumat cu Banca Europeană de Investiții. În final, edilul a recunoscut existența unor rezerve politice. „Știu că este o dorință de a discuta vineri, dar nu or să mai fie informații suplimentare”, a spus primarul, solicitând o pauză de consultări.
Viceprimarul Alexandru Săraru a cerut însă amânarea votului. „Este un subiect delicat pentru Ploiești. Mai este nevoie de informații și va trebui să le asimilăm. Vă rog să vă gândiți în pauză la prorogarea acestui proiect cel puțin până luni”, a declarat acesta. „Am avut răbdare luni de zile, Banca Europeană de Investiții a avut răbdare. Chestiile astea arată neseriozitate și lipsă de focus pe obiectiv”, a spus Polițeanu, ușor iritat de intervenția viceprimarului.
„Am vorbit cu liderii PSD”
Pauza de consultări a durat aproape 40 de minute. La reluarea ședinței, primarul a anunțat rezultatul discuțiilor politice. „Am vorbit cu liderii politici ai PSD. Concluzia a fost următoarea: amânăm pentru ziua de vineri, cu angajamentul că se va vota pentru acest proiect”, a informat Mihai Polițeanu. În final, consilierii locali au votat prorogarea proiectului, urmând ca acesta să fie supus votului într-o nouă ședință programată vineri.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană