Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

iazuri autorizații prahova
Categorie: Administraţie
  • Guvernul pregătește înăsprirea legislației pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă.
  • Modificările au în vedere introducerea unei limite pentru durata licenței pentru realizarea amenajărilor piscicole și lacurilor de agrement, a suprafeței luciului de apă și a adâncimii la care se face exploatarea.
  • De asemenea, este avută în vedere instituirea unor mecanisme stricte de verificare a respectării obligațiilor contractuale asumate de către operatorii economici la obținerea avizelor și/sau licențelor, inclusiv executarea garanțiilor financiare destinate refacerii mediului acolo unde nu au fost respectate obligațiile asumate de către operatorii economici.

O analiză preliminară realizată de Apele Române arată că, în ultimii 10 ani, au fost emise peste 1.200 de avize de gospodărire a apelor pentru obiective declarate drept iazuri piscicole, însă mai puțin de 10% dintre acestea au fost finalizate ca atare. În majoritatea situațiilor, pe locul exploatărilor au rămas gropi abandonate, unele dintre ele transformate, între timp, în gropi de gunoi.

„Premierul a dispus intensificarea controalele în teren la operatorii care exploatează agregate minerale din albiile cursurilor de apă și înăsprirea legislației în scopul eliminării abuzurilor, instituirii unor mecanisme stricte de verificare și protejării resurselor naturale. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a crescut deja controalele exponențial pe acest domeniu și va lansa noi controale tematice pentru balastiere”, anunță Guvernul.

Într-o ședință de lucru desfășurată luni, la Palatul Victoria, prim-ministrul a cerut Ministerului Mediului, Administrației Naționale a Apelor Române, Gărzii Naționale de Mediu și Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon să modifice de urgență legislația în domeniu. „Coordonatele stabilite de premierul Bolojan au în vedere introducerea unei limite pentru durata licenței pentru realizarea amenajărilor piscicole și lacurilor de agrement, a suprafeței luciului de apă și a adâncimii la care se face exploatarea. De asemenea, este avută în vedere instituirea unor mecanisme stricte de verificare a respectării obligațiilor contractuale asumate de către operatorii economici la obținerea avizelor și/sau licențelor, inclusiv executarea garanțiilor financiare destinate refacerii mediului acolo unde nu au fost respectate obligațiile asumate de către operatorii economici”, explică reprezentanții Guvernului.

Citiți și: „Inspectorul balastierelor”: Harta publică a exploatărilor legale este funcțională

Modificările legislative vor fi aprobate de Guvern, urmând ca legislația să fie completată și de măsuri de control aplicate prin platforma Radarul Balastierelor, care va fi lansată de Ministerul Mediului, alături de „Inspectorul balastierelor”, site care a fost lansat acum aproximativ o săptămână. Urmează și o intensificare a controalelor în teren, mai anunță reprezentanții Execuivului.

Sute de cratere abandonate în loc de iazuri

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a analizat situația exploatărilor de agregate minerale realizate sub pretextul amenajării de iazuri piscicole, pentru perioada 2015–2025. Potrivit datelor, în acest interval au fost emise peste 1.200 de avize de gospodărire a apelor pentru obiective declarate drept iazuri piscicole, însă mai puțin de 10% dintre acestea au fost finalizate ca atare. Prin autorizațiile emise pentru iazuri piscicole au fost exploatate peste 230 de milioane de metri cubi de agregate minerale în perioada menționată. Autoritățile au constatat că fenomenul este concentrat în mai multe bazine hidrografice, iar datele indică o corelare între amplasarea acestor exploatări și marile șantiere de infrastructură.

„Pe hârtie, România e raiul iazurilor piscicole. În realitate, e plină de cratere abandonate. Analiza pe 10 ani arată un dezechilibru major între obiectivul declarat și realitatea din teren pentru sute de operatori economici. România nu a avut un boom piscicol, ci o practică prin care avizele pentru iazuri au fost utilizate pentru exploatări de agregate pe termen lung, exploatări care apoi au fost, de prea multe ori, abandonate, cu costuri mari pentru comunitățile locale. Este responsabilitatea noastră să corectăm această vulnerabilitate legislativă și administrativă. Există un interes legitim al constructorilor de a obține aceste agregate minerale – pietrișul – ca să poată fi folosit în construcții. Altfel, nu pot realiza lucrările. Dar, în același timp, în momentul în care 1.200 de iazuri sunt create pe hârtie, dar în practică ajung să fie realizate doar 10%, asta înseamnă că de acolo au fost luate agregatele minerale, dar la final nu s-au realizat efectiv măsurile de mediu care ar fi trebuit să fie implementate în ultimii 10 ani”, a spus ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Lista avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor având ca obiect exploatările în terasă cu finalizare iaz piscicol, emise în perioada 2015 – prezent, în Prahova

Datele publicate de Ministerul Mediului arată că, din 2015 până acum, în Prahova au fost emise peste 30 de avize și autorizații de exploatare în terasă cu finalizare iaz piscicol:

agregate iazuri

Foto: Ministerul Mediului

Back To Top