- Deși este vorba despre un tronson de numai câteva sute de metri, DJ129, între giratoriul de la Parcul Municipal Vest și cel de la intersecția cu DN1, reprezintă „unul dintre cele mai importante puncte de congestie rutieră din jurul municipiului Ploiești”, subliniază reprezentanții CJ Prahova.
- Lărgirea acestui sector de drum, de la două la patru benzi, este un proiect pentru care aleșii județeni au aprobat, recent, documentația, urmând corelarea cu viitorul pasaj de pe DN1 și lansarea licitației.
Odată cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a documentației aferente fazei de Studiu de Fezabilitate, proiectul lărgirii DJ129, ieșirea din Ploiești spre Strejnicu, a intrat în etapa de pregătire pentru execuție.
„Investiția vizează extinderea carosabilului la patru benzi, realizarea de trotuare, piste pentru biciclete, iluminat public și sisteme moderne de colectare a apelor pluviale. Valoarea estimată a proiectului este de aproximativ 10 milioane de lei.
Deși este vorba despre un tronson relativ scurt, zona reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de congestie rutieră din jurul municipiului Ploiești, influențând direct circulația către DN1 și Centura de Vest.
Totodată, proiectul Consiliului Județean Prahova va fi corelat cu viitorul pasaj rutier ce urmează să fie realizat la intersecția DN1 cu DJ129, investiție dezvoltată în parteneriat cu CNAIR”, au precizat reprezentanții CJ Prahova.
Necesitatea acestei investiții este argumentată prin faptul că zilnic se produc ambuteiaje, din cauza îngustării drumului, la o bandă pe sens, începând de la sensul giratoriu aflat în dreptul Parcului Municipal.
Citiți și: Foraje în zona Strejnicu, pentru viitoarea autostradă Ploiești - Brașov
„Ieșirea din Ploiești spre Strejnic este una dintre zonele în care pierdem, zi de zi, prea mult timp. Știu asta din discuțiile cu oamenii, dar și din drumurile făcute constant în teren. La orele de vârf, traficul se blochează rapid, iar un drum care ar trebui să dureze câteva minute ajunge să consume nervi și timp pentru mii de oameni.
De aceea am vrut să facem un pas concret aici, nu doar să vorbim despre problemă. Nu este o lucrare ușoară. Zona este aglomerată, sunt multe rețele de utilități, iar proiectul trebuie corelat și cu viitorul pasaj de la intersecția cu DN1, dezvoltat împreună cu CNAIR. Tocmai de aceea lucrurile trebuie făcute corect și gândite împreună, nu separat”, a punctat și președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.
Realizarea acestui obiectiv ar reduce timpii de deplasare și ar contribui la creșterea siguranței în trafic, în zona amintită.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană