Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie
  • Partidul Mișcarea Noi, Ploieștenii a lansat acuzații extrem de dure la adresa viceprimarului Alexandru Săraru, pe care îl acuză că ar fi încercat retragerea Municipiului Ploiești din Fundația Constantin Stere printr-un proiect introdus „pe repede înainte” în ședința Consiliului Local.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții formațiunii politice susțin că au reușit să blocheze ceea ce numesc „cel mai discret tun imobiliar din istoria Ploieștiului”. „Viceprimarul Alexandru Săraru a introdus un proiect prin care Municipiul Ploiești urma să iasă din Fundația Constantin Stere. La prima vedere, putea părea un proiect oarecare. Un viceprimar fără activitate reală. O fundație despre care aproape nimeni nu știa mare lucru. Un punct pus pe ordinea de zi, aparent fără miză. Doar că semnalul de alarmă a fost graba”, se arată în comunicatul transmis de Mișcarea Noi, Ploieștenii.

Formațiunea susține că proiectul ar fi fost introdus pentru aprobare într-un termen neobișnuit de scurt. „Proiectul se dorea votat pe repede înainte, la maximum o oră de la depunere. În mod normal, un proiect trece printr-un traseu birocratic firesc și ajunge la vot după zile sau săptămâni. Excepții se fac doar când există o urgență reală, când o întârziere ar produce probleme. Aici nu era nicio urgență”, afirmă reprezentanții partidului.

Potrivit comunicatului, mai mulți consilieri locali ar fi cerut explicații privind necesitatea și urgența proiectului, însă răspunsurile oferite de viceprimarul Alexandru Săraru ar fi fost „evazive”. „Colegul nostru Mihai Tonsciuc l-a întrebat public pe inițiator, în ședința Consiliului Local, de ce este nevoie de această grabă și de ce trebuie Ploieștiul să iasă din fundație. Răspunsurile viceprimarului Săraru au fost evazive. Ba că nu pierdem nimic. Ba că nu plătim nimic. Ba că fundația oricum nu face nimic. Ba că nu e urgent, dar «să nu mai așteptăm»”, se mai arată în document.

Reprezentanții Mișcarea Noi, Ploieștenii susțin că adevărata miză ar fi patrimoniul deținut de Fundația Constantin Stere. „După ședință am aflat adevărata miză: Fundația Constantin Stere deține peste 50 de hectare de teren și un imobil istoric, primite de la moștenitorii lui Constantin Stere la începutul anilor 2000. Vorbim despre o zonă extrem de valoroasă, în Bucov, lângă un parc uriaș, cu potențial imobiliar enorm. Exact genul de zonă care, în mâinile cui trebuie, poate deveni rapid un cartier rezidențial de lux”, se precizează în comunicat.

Formațiunea politică susține că ieșirea Municipiului Ploiești din fundație ar fi eliminat unul dintre principalele obstacole în calea unei eventuale înstrăinări a patrimoniului. „Statutul fundației spune că patrimoniul poate fi vândut doar cu acordul unanim al membrilor fondatori. Aceștia sunt trei: Consiliul Județean Prahova, Municipiul Ploiești și Comuna Bucov. Dacă Ploieștiul ieșea din fundație, dispărea una dintre piedicile principale din calea unei eventuale înstrăinări. Mai mult, orașul nostru nu ar mai fi avut niciun cuvânt de spus și niciun beneficiu în cazul desființării fundației. Cu alte cuvinte: Ploieștiul era scos discret din joc”, susțin cei de la MNP.

„A fost anunțat președintele Consiliului Local, care nu a mai semnat hotărârea, deci aceasta nu și-a mai produs efectele. Ulterior, Consiliul Local a votat revocarea întregii hotărâri. Toți au votat pentru revocare, cu excepția PSD și a viceprimarului Alexandru Săraru”, afirmă reprezentanții partidului. În final, Mișcarea Noi, Ploieștenii îi solicită public demisia viceprimarului Alexandru Săraru. „Viceprimarul Alexandru Săraru trebuie să explice public: de ce această grabă, cine avea interesul ca Ploieștiul să iasă din Fundația Constantin Stere și cui folosea scoaterea orașului din peisaj. Dacă nu poate răspunde, atunci are o singură variantă decentă: demisia imediată. Săraru trebuie să plece acum. Ploieștiul nu mai poate fi terenul de joacă al combinațiilor obscure”, se mai arată în comunicat.

Citește și Dezbateri aprinse și pauză de trei ore pentru votarea bugetului Ploieștiului. Două regulamente de urbanism, mărul discordiei

Back To Top