- Sindicatul SAPAS susține că problemele semnalate înaintea reorganizării Primăriei Ploiești încep să devină vizibile, în special în zone precum achizițiile publice și comunicarea instituțională.
- Reprezentanții organizației sindicale cer evaluarea efectelor noii organigrame și susțin că reducerea unor structuri și fragmentarea responsabilităților afectează funcționarea administrației.
Sindicatul SAPAS susține că avertismentele formulate înaintea reorganizării Primăriei Municipiului Ploiești încep să se confirme. Organizația sindicală face referire la ședința Consiliului Local din 26 august și reclamă apariția unor disfuncționalități în administrația locală. Potrivit SAPAS, unele structuri importante ale Primăriei au fost reduse în urma reorganizării, fără ca volumul de muncă și responsabilitățile acestora să fi dispărut. „Structurile esențiale au fost micșorate. Problemele au crescut”, susține organizația sindicală.
Una dintre zonele indicate de SAPAS este cea a achizițiilor publice, unde sindicatul afirmă că modificările din organigramă riscă să afecteze pregătirea și derularea investițiilor municipiului. „Investițiile nu se fac prin discursuri, conferințe de presă sau declarații solemne despre «binele ploieșteanului». Ele au nevoie de continuitate, competență și circuite administrative clare”, transmite SAPAS.
Sindicatul critică și modul în care ar fi gestionate unele solicitări formulate în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Într-un caz prezentat de SAPAS, o solicitare care necesita informații de la mai multe entități din subordinea sau coordonarea administrației locale ar fi fost redirecționată către acestea, urmând ca răspunsurile să fie transmise ulterior Primăriei „spre știință”.
Reprezentanții sindicatului afirmă că observațiile angajaților, ale organizației sindicale și ale unor consilieri locali au fost ignorate în procesul de reorganizare. SAPAS solicită acum evaluarea urgentă și obiectivă a efectelor noii organigrame, verificarea capacității structurilor implicate în achiziții și investiții, precum și instituirea unui mecanism clar pentru centralizarea și verificarea răspunsurilor la solicitările formulate în baza Legii 544/2001. Sindicatul mai cere ca problemele administrative care pot afecta investițiile municipiului să fie prezentate public și ca angajații și organizația sindicală să fie consultați înainte ca disfuncționalitățile reclamate să se transforme în blocaje. „Ceea ce nu poate face este să reorganizeze realitatea prin dispoziție”, transmite SAPAS, care susține că efectele unei organigrame construite în jurul persoanelor și funcțiilor, și nu al nevoilor instituției, vor fi suportate în cele din urmă de administrație, angajați și cetățeni.
Citește și Parcul Modern, „simbolul eficienței” la Ploiești. Mihai Apostolache: „Se poate!”