Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

stații noi tce ploiești
Categorie: Administraţie
  • Peste 60 de stații de așteptare urmează să fie montate în Ploiești, pe traseele de transport public, până la sfârșitul anului.

Cele 61 de stații noi vor fi montate pe traseele TCE Ploiești din cartiere, după ce primele 20 au fost instalate pe axa nord-sud. Primarul Mihai Polițeanu a anunțat că operațiunea se va încheia până la sfârșitul anului, timp în care se va interveni și pentru remedierea ultimelor probleme, care au întârziat punerea completă în funcțiune a acestora.

„Camerele de luat vederi deja funcționează la multe dintre cele 20 deja instalate și transmit imagini la Poliția locală și e vorba de zile până vor funcționa toate; Se lucrează (până acum cu întârzieri mari) la pornirea panourilor electronice care să afișeze în timp real timpii de așteptare. Estimăm că la început de octombrie se închide tot lanțul de slăbiciuni de până acum (soft, GPS, alocarea de identificatori pe flotă, internet, diferite achiziții etc). Dar asta rezolvă problema doar pentru stațiile deja conectate la electricitate.

Cel mai dificil din punct de vedere al birocrației și duratei va fi branșarea la rețeaua electrică a majorității acestor peste 80 de stații noi.

Pentru că Ploieștiul pare să fi fost un fel de pustietate în ultimii 35 de ani, foarte puține stații de așteptare au avut electricitate (e adevărat că nu aveau la ce să fie branșate). Și fiecare stație va fi un proiect în sine în raport cu DEER (Electrica Distribuție)”, a precizat primarul Ploieștiului.

Citiți și: Noi vehicule pentru flota TCE. Primăria Ploiești vrea să cumpere 7 troleibuze

Montarea celor 61 de stații noi a început miercuri.

 

 

Back To Top