- Pentru a doua oară în decurs de câteva zile, proiectul pentru noua piață agroalimentară a Ploieștiului a fost propus spre dezbatere în Consiliul Local, însă nu a mai ajuns la vot.
- Prima dată consilierii au decis prorogarea acestuia, pentru ca, joi după-amiază, să fie retras de inițiatori.
- Chiar și așa, proiectul a provocat dezbateri de zeci de minute, în care au fost aduse numeroase critici legate de costuri și modul în care lucrările la noul obiectiv ar putea afecta monumentul Halele Centrale.
Startul discuțiilor despre noua piață a fost dat de consilierul liberal Florin Ioniță, care a atras atenția asupra mai multor aspecte legate de noul proiect. Acesta a început cu o cronologie a propunerilor legate de construirea unei noi piețe agroalimentare, acuzând că o inițiativă ce putea beneficia de fonduri nerambursabile a fost abandonată în favoarea actualei variante, pentru care, cel puțin la acest moment, nu există o sursă clară de finanțare.
„În 2017 se emitea un proiect de construire pentru un proiect de piață clasică, pe structură metalică, care s fârșit prin a expira în sertare în 2019, pentru că promisiunile de majorare a capitalului social pentru Hale și Piețe, necesară acestei investiții, nu au fost niciodată onorate financiar. Exista o hotărâre de Consiliu Local care nu a fost pusă în practică. În tot acest timp terenul blocat în litigii complicate de retrocedare a spațiilor private. În 2022, aceste procese au fost în sfârșit câștigate, iar terenul a redevenit liber de sarcini. Conducerea executivă a societății și Consiliul de Administrație au venit cu o viziune cu adevărat europeană. Începând cu anul 2023 s-a conturat o propunere contemporană, sustenabilă și elegantă: o piață agroalimentară verde, gândită cu un parc deschis pe acoperiș și o volumetrie care să lase monumentul Halelor Centrale să „respire”. Însă cel mai important aspect al acestei soluții era mecanismul de finanțare: proiectul, așa cum a fost randat și gândit, fusese calibrat milimetric pe ghidurile Programului Regional Sud-Muntenia 2021 - 2027, gestionat de ADR Sud-Muntenia, pe prioritara dedicată regenerării urbane. Acolo, municipiul Ploiești avea ușa deschisă pentru a atrage fonduri nerambursabile, cu o cofinanțare locală derizorie, de numai 2% din cheltuielile eligibile. Practic, Ploieștiul putea primi o piață ultramodernă pe bani europeni, punând din buzunarul comunității doar acea cotă de 2%.
În mod inexplicabil, în anul 2025, actualul Executiv a decis să îngroape această șansă unică. În baza unui protocol aprobat în grabă, Primăria a preluat dosarul de la societate, nu pentru a accesa cele 98 de procente de la ADR Sud-Muntenia, ci pentru a resuscita vechea documentație expirată încă din anul 2019. Iar rezultatul acestei decizii ne este trântit efectiv pe masa consilierilor locali, după un an și jumătate, timp în care a fost refăcut studiul de fezabilitate. O hală masivă, o uzină de beton și sticlă de 70 m lungime și 12,5m înălțime, care strivește vizual bijuteria arhitecturală a lui Toma T. Socolescu. Și cu ce preț vine această aventură? Cu un deviz astronomic de peste 156 de milioane lei, cu TVA, adică mai mult de 31,5 milioane de euro din banii ploieștenilor.
La capitolul surselor de finanțare, din memoriul tehnic, în loc de un contract ferm cu ADR Sud-Muntenia citim doar generalități despre credite bancare și bugetul local. Am aruncat o finanțare unde plăteam 2% ca să plătim acum 100% din buzunarul propriu”, a reclamat Florin Ioniță.
„Aceste lucrări ar putea fi condamnarea definitivă a imobilului Halelor Centrale”
Acesta a avertizat, totodată, asupra potențialului pericol, ca lucrările la noua piață să afecteze imobilul și așa șubred al Halelor Centrale, care are statut de monument de clasă A. „Ce face Primăria în fața acestei urgențe? În 2025 a anulat licitația DALI pentru consolidarea Halelor, fiindcă nu s-a prezentat nimeni, abandonând monumentul în voia sorții. Iar acum, exact lângă o clădire care stă să cadă la un seism, ne propunem să băgăm utilaje grele, să săpăm adăposturi de protecție civilă la subsol și să forăm timp de 36 de luni. Fără nicio expertiză tehnică serioasă anexată în proiect, aceste vibrații ar putea fi condamnarea definitivă a imobilului Halelor Centrale”, a completat consilierul local.
Piața sau Halele Centrale?
Florin Ioniță a prezentat un calcul potrivit căruia, conform noului proiect, costurile pentru noua piață agroalimentară ar ajunge la 6500 de euro/ mp desfășurat: „Chiar dacă am percepe o chirie piperată de 400 lei/mp/lună, fără utilități, tot am avea nevoie de 13 - 16 ani doar pentru a ne recupera banii investiți. Care producător de zarzavaturi sau lactate își va permite o chirie de 80 euro/mp plus facturile uriașe pentru cele patru instalații uriașe de climatizare de pe acoperiș? (...) Dincolo de procedurile de vot, cred că este de datoria fiecărui consilier local și a fiecărui cetățean din acest oraș să reflecteze profund la o întrebare esențială: Cheltuim peste 30 de milioane de euro pentru a ridica o piață nouă din metal și sticlă înghesuită lângă o clădire aflată în pericol de colaps sau investim 40 de milioane de euro în consolidarea, reabilitarea și modernizarea deplină a Halelor Centrale, redându-i acestui simbol național viața și demnitatea funcțională pentru care a fost creat de arhitectul Toma T. Socolescu — adică inclusiv forfota autentică a pieței agroalimentare chiar acolo unde îi este locul, în interior, sub maiestuoasa cupolă centrală?”.
„Noua piață va trebui făcută din fonduri nerambursabile”
Mihai Tonsciuc, consilier local al Mișcării Noi, Ploieștenii și unul dintre susținătorii noului proiect, argumentează că sumele vehiculate în prezent nu reprezintă costul final și, indiferent de varianta aleasă, investiția nu va putea fi recuperată, oricum, din chirii. „Este o estimare care poate să fie mult redusă în urma unei licitații și a unui proiect tehnic. Doar 77 de milioane de lei ar fi costul real al construcției. Restul vorbim ori de TVA, ori de marja necesară impusă de lege pentru costuri neprevăzute. (...) Legat de amortizare, este o problemă care se pune cu spațiile comerciale. Investițiile de obicei nu se recuperează. Asta se va întâmpla și monumentul istoric, adică investiția de 40 de milioane de euro, pe care o susțin și eu. Este evident că nu se va putea regăsi în tariful pe care Hale și Piețe îl va cere celor care închiriază spații comerciale. (...) Nici dacă se va face această piață, nici dacă se va veni cu alt studiu de fezabilitate, costurile nu le vom putea suporta din veniturile proprii. Să nu-și facă cineva griji că putem să acoperim din bugetul local. Vom avea nevoie de sprijinul parlamentarilor să propunem Guvernului o rectificare bugetară pentru acest proiect sau să accesăm fonduri europene. Deci noua piață va trebui făcută din fonduri nerambursabile”, a răspuns Tonsciuc.
În legătură cu pericolul pe care o construcție de acest fel l-ar reprezenta pentru monumentul din vecinătate, consilierul local spune că nu este îngrijorat, pentru că, „atunci când se va face un proiect tehnic, ar trebui să fie prima lor grijă: să nu se construiască ceva și să se dărâme altceva. D-asta sunt plătiți”.
„Trebuie să punem în comparație ce este acolo și ce putem să avem în viitor. Discuțiile sunt despre cum ar trebui să se îmbine monumentul istoric cu o piață agroalimentară. În prezent piața agroalimentară nu face cinste nici ploieștenilor, nici monumentului istoric, nici vreunui arhitect sau peisagist din România. Nivelul în care suntem este foarte jos”, a concluzionat acesta.
Piața centrală este o prioritate, dar nu la prețul acesta
Arh. Răzvan Enescu, consilier local, a avertizat însă că „prin aprobarea studiului de fezabilitate aprobăm indicatorii tehnico-economici”. „Ne asumăm un SF care din punctul meu de vedere este un studiu de fezabilitate incomplet. Ați spus că vom discuta partea de nZEB (Nearly Zero-Energy Building un standard care se referă la o clădire cu un consum de energie aproape zero, având o performanță energetică foarte ridicată - n.r.). Însă studiul nZEB este obligatoriu la faza studiu de fezabilitate. De asemenea, studiile de teren sunt obligatorii la faza de studiu de fezabilitate. Deci acesta este incomplet. Dacă este nevoie de o expertiză care să ne spună dacă există o interferență cu clădirea Halelor Centrale, ne va spune un studiu geotehnic, care ar trebui să fie conținut de studiul de fezabilitate. În ceea ce privește costurile, colegul meu are dreptate, Capitolul 7 nu intră la costuri, sunt niște rezerve. Dar dacă nu uităm la construcții și montaj și adăugăm și instalațiile, sărim binișor de 80.000.000 de lei. Asta înseamnă peste 3.000 euro/mp. 1.500 euro/mp este un preț bunicel, deci să aprobăm 3.000 euro/mp este un preț exorbitant”, a calculat Răzvan Enescu. Acesta spune că „am putea să facem o piață mult mai ieftină. Cu banii aceștia, 130 de milioane de lei, putem să facem două școli, două grădinițe și două creșe. Sau putem să facem mult vehiculatul spital de Pediatrie, măcar două treimi putem să-l construim din banii ăștia”.
„Da, piața centrală este o prioritate și sunt sigur că toată lumea crede acest lucru, dar nu la prețul acesta. Iar o astfel de investiție, care afectează ploieștenii - din punct de vedere arhitectural, urbanistic și al costurilor - ar trebui să aibă o dezbatere publică. Dacă împărțim costul la numărul de familii, veți vedea că, după achitarea dobânzilor la un astfel de credit, fiecare familie va plăti 1.500 - 2.000 de lei”, subliniază Răzvan Enescu.
Dezbaterile privind actuala variantă pentru o nouă piață agroalimentară a Ploieștiului au început săptămâna trecută, când consilierii locali au prorogat proiectul.
Citiți și: Proiectul pentru noua piață centrală a Ploieștiului a fost prorogat. Inițiativa a stârnit, deja, controverse
Joi dimineață, înaintea ședinței CL în care acesta urma să reintre pe ordinea de zi, primarul Mihai Polițeanu a publicat un mesaj susținând că se încearcă blocarea acestei inițiative și acuzând „bătaia de joc la adresa ploieștenilor”.
Citiți și: Primarul Mihai Polițeanu reclamă o „tentativă de blocare, sub false pretexte”, a proiectului pentru noua piață a Ploieștiului
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană