Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

adapost caini ploiestiAlianţa pentru Drepturile Omului din România(A.D.O.R), condusă de Eugen Cristescu împreună cu Carmen Arsene, preşedintele Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor au întocmit un proiect de Hotărâre de Consiliu Local cu privire la gestionarea câinilor cu şi fără deţinător din Ploieşti, document de la care se poate porni o dezbatere serioasă pe tema câinilor fără stăpân.

Potrivit iniţiatorilor, acest proiect a trecut prin toate fazele unei campanii de advocacy şi, în cadrul Mesei Rotunde la care au participat 19 dintre cei 27 de consilieri locali a fost înmânat acestora. Proiectul prevede, în continuare, eliberarea câinilor pe stradă după sterilizarea acestora, însă militează pentru campanii susţinute în vederea popularizării adopţiei animalelor.

Potrivit jurnalistului Eugen Cristescu, în acest moment, proiectul urmează să intre pe ordinea de zi a şedinţei din septembrie.

„Trebuie menţionat că, cel putin la nivel declarativ, toţi consilierii locali şi-au manifestat interesul pentru proiectul propus de A.D.O.R. şi au promis că sprijină această iniţiaţivă", scrie Eugen Cristescu pe site-ul incomodph.ro

Pentru a vizualiza proiectul propus, CLICK AICI

Back To Top