Ministerul condus de prahoveanul Robert Cazanciuc, finul lui Victor Ponta, a dat aviz negativ legii privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană. Cu toate acestea, în ciuda avizului negativ primit, Guvernul a trimis legea săptămâna trecută către Parlament.
„Din această perspectivă, aprobarea unui contract-acord prin lege nu corespunde finalităţii constituţionale a însăţi activităţii de legiferare ca activitate prin care se exercită puterea de stat, dat fiind că scopul contractului-act individual vizează doar părţile şi interesele determinate ale acestora, în timp ce legea-act cu aplicabilitate eminamente generală-vizează societatea în general, reglementarea unei sfere cât mai largi de raporturi juridice în cadrul şi în interesul societăţii", arată raportul de la Ministerul Justiţiei.
Integral, pe gandul.info