Consilierul local Mihai Apostolache a solicitat, în cadrul ședinței Consiliului Local Ploiești, clarificări privind situația viceprimarului Alexandru Săraru.
Acesta a cerut explicații publice referitoare la lipsa atribuțiilor delegate și la acuzațiile privind un presupus prejudiciu adus bugetului local.
Consiliul Local Ploiești are pe ordinea de zi a ședinței de joi, din nou, proiectul de aprobare a regulamentului pentru închirierea locurilor de parcare din cartiere.
Acesta a mai fost discutat în două rânduri, anul trecut, însă nu a trecut la vot.
Adoptarea pachetului de măsuri pentru reformarea administrației a fost adoptat marți de Guvern, iar în teritoriu pot fi făcute acum calculele definitive privind reducerea numărului de posturi și eventuale disponibilizări.
La Ploiești se vorbește despre peste 100 de angajați pe care Primăria ar trebui să-i concedieze.
În conferința de presă organizată miercuri, privind situația Transport Călători Express, prefectul Daniel Nicodim a anunțat că a fost efectuată inspecția tehnică periodică pentru toate troleibuzele din flota societății.
Aceste vehicule au fost retrase pe 10 februarie, după ce Poliția a constatat că nu aveau ITP.
Președintele România în Acțiune, Mihai Apostolache, avertizează că noile prevederi legislative nu rezolvă nici pe departe problema jocurilor de noroc și a dependenței, pentru că nici măcar nu se apropie de ce se întâmplă în mediul online.
Despre ordonanța de urgență care dă libertate autorităților locale să scoată sălile de jocuri din localități, Apostolache spune că este doar o „fentă” legislativă.
Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat că datoriiile uriașe ale operatorului de transport public, TCE SA, au dus societatea în pragul insolvenței.
Deputatul Mircea Roșca a sprijinit administrația locală în demersurile către Ministerul Finanțelor, acolo unde a fost identificat un mecanism financiar ce ar putea debloca situația.
Ordonanța de Urgență privind reforma administrației dă libertate autorităților locale să decidă dacă permit organizarea de jocuri de noroc în locații fizice, pe teritoriul localității respective.
La Ploiești, primarul Mihai Polițeanu a anunțat deja că va propune ca aceste activități să fie scoase în afara orașului: „Este opțiunea mea fermă”.
Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, și prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, au susținut, miercuri, o conferință de presă comună, în care au anunțat identificarea unui mecanism care ar putea salva TCE de la insolvență, printr-o regularizare a obligațiilor existente.
Potrivit acestora, implementarea soluției depinde de votul Parlamentului.
„Pentru prima oară, însă, avem o soluție tangibilă care are șanse foarte mari să devină realitate”, spune primarul municipiului.